Relația dintre Shakira și Gerard Pique, care părea a fi una dintre cele mai sudate, s-a destrămat anul trecut.

Potrivit presei din străinătate, de vină pentru ruptură ar fi fost Gerard Pique, care a înșelat-o pe Shakira cu Clara Chia, cea care îi este iubită și în ziua de azi.

Rănită în orgoliu, Shakira a lansat două melodii în care îl ironizează pe Gerard Pique, iar acestea s-au viralizat rapid în mediul online, ajungând în toate colțurile lumii.

Chiar dacă a trecut deja destul de mult timp de când nu mai formează un cuplu, Shakira și Gerard Pique sunt în continuare subiect de discuție. Iar spaniolii de la Marca scriu că fostul fotbalist de la Barcelona a fost întrebat direct dacă a ascultat vreo melodie lansată de fosta lui parteneră și în care el este ironizat.

Pique nu a stat mult pe gânduri și a răspuns: „Da, în mod clar am ascultat piesa. Nu vreau să vorbesc despre subiect, nu cred că este cazul. Avem o responsabilitate, cei care suntem părinți trebuie să ne protejăm copiii. Fiecare își ia deciziile. Nu îmi doresc să mai vorbesc despre subiectul ăsta. Singurul lucru pe care îl vreau e ca băieții mei să fie bine. Vreau să fie ei bine. Nimic nu mă face mai fericit decât să îmi văd băiatul fericit. Aș face din nou asta. Pare că are mai mulți ani decât are de fapt. Fiecare ia deciziile pe care le consideră el mai bune. Eu fac lucrurile într-un fel, încerc să le fac în cel mai bun mod posibil. Sunt bine, fericit. Îmi doresc în continuare să fac multe lucruri”.