Anul 2022 se pare că a fost unul bun pentru miliardarilor români, majoritatea dintre aceștia având creșteri la nivel de avere. Însă Daniel Dines, cel care în 2021 se afla pe primul loc, a avut o scădere incredibilă a averii!

Potrivit celor de la revista Forbes, Daniel Dines nu doar că a pierdut primul loc, dar a căzut până pe locul al treilea, averea lui în 2022 fiind de 8 miliarde de lei.

Pe primul loc în topul celor mai bogați români în 2022 avem o premieră, după cum notează sursa citată: frații Dragoș și Adrian Pavăl sunt pentru prima dată lideri, cu o avere de 13 miliarde de lei. Iar pe locul doi în top se află Ion Țiriac, afacerist cu o avere estimată la 8,5 miliarde de lei.

„Se iau la mână cam 15.000 dintre cele mai mari companii din România – după afaceri, după profit, după active, capitaluri proprii, număr de angajați, etc. Se amestecă bine de tot cu mii de multipli obținuți pe baza tranzacțiilor internaționale din diferite domenii și apoi se verifică valorile obținute cu prieteni din consultanță financiară, imobiliară, juridică etc, care știu munca de Sisif pe care o faci an de an și găsesc întotdeauna timp să te ajute cu o confirmare/infirmare a datelor pe care le ai sau a evaluărilor pe care le obții ca să nu o dai de gard din cauza unor cifre/rezultate contextuale. Aceasta este, an de an, povestea topului Forbes 500”, a spus Ionuț Bonoiu, redactor-șef al revistei Forbes România.

Următoarele poziții din topul miliardarilor români sunt ocupate de Ion Stoica și Matei Zaharia (7,5 miliarde de lei), Florin și Măriuca Talpeș (4,7 miliarde de lei), Ștefan Vuza (4,5 miliarde de lei), Anastasia Soare (3,4 miliarde de lei), Anca Vlad (2,8 miliarde de lei) și Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu (2,5 miliarde de lei).