Marele campion de tenis Roger Federer, retras recent din activitate, a făcut o vizită fulger în România. Poliția de Frontieră a postat o imagine cu el în aeroportul Otopeni.

Roger Federer a venit în România

Elveţianul Roger Federer a venit în România. Anunţul a fost făcut Poliţia de Frontieră, care a postat o poză cu marele campion elveţian.

"A fost o onoare să îi spunem bun venit în România lui Roger Federer!", este comentariul Poliției de Frontieră la o fotografie cu marele tenismen alături de o angajată a instituției, pe aeroportul Otopeni, postată pe Facebook. Sportivul a venit în țara noastră pentru a filma o reclamă pentru un sponsor.

Retras din activitate, Roger Federer se dedică proiectelor persoanle

Legendarul tenismen a venit în România pentru a filma o reclamă pentru Mercedes.

Marele sportiv elvețian a mers la studiourile de la Buftea unde a înregistrat o reclamă pentru Mercedes. De altfel, el este imaginea acestei companii de automobile. Fostul mare sportiv câștigă din această colaborare 5 milioane de euro, anual, iar contractul dintre cele două entități ar urma să expire în 2027. În baza acestui acord, Roger Federer s-a deplasat în România și a mers la studiourile de la Buftea, acolo unde s-a filmat un spot publicitar ce urmează să fie răspândit în întreaga lume în scurt timp.

„Marele Federer ar fi venit ieri incognito, în mare secret. Filmează o reclamă pentru Mercedes aici în România. Nu are treabă cu Țiriac, nu a venit la invitația lui Țiriac, a venit la invitația lui Mercedes. Nu l-a adus Ion Țiriac, dar poate că se vor întâlni. Ei nu sunt mari prieteni”, a dezvăluit Horia Ivanovici.

După scurta sa vizită în România, Federer a plecat spre Dubai, acolo unde are programată o altă întâlnire cu scop promoțional.

Elveţianul Roger Federer a pus capăt, la 23 septembrie, la Londra, unei cariere de legendă, după mai mult de 20 de ani în circuitul ATP. Federer a făcut echipă cu eternul său rival, spaniolul Rafael Nadal, în ultimul meci din carieră, la turneul Laver Cup.

Foto Facebook