Gabi Tamaş a semnat cu Chiajna, formaţie din Liga a 2-a. Fundaşul de 39 de ani era liber de contract, după despăţirea cu scandal de Petrolul, din toamna trecută.

Dorit de mai multe echipe din SuperLigă, veteranul a ales să meargă în Liga 2, la Concordia Chiajna!

Fotbalistul s-a antrenat cu FC Braşov, dar în cele din urmă nu a mai semnat cu ardelenii. Veteranul care era liber de contract după despărţirea de Petrolul a acceptat oferta celor de la Concordia Chiajna.

Salariu uriaș

Fostul internaţional român va avea un salariu uriaş la Chiajna. Fundaşul de 39 de ani va câştiga 8.000 de euro pe lună, scrie sursa citată anterior. Aceasta este o sumă uriaşă pentru nivelul Ligii a 2-a. Tamaş şi-a propus să ajute Chiajna să revină în Liga 1.

„Am avut mai multe discuții, câteva clare, câteva doar discuții. Am ales Concordia Chiajna pentru că am vrut să aleg, de când am revenit în țară am vrut să merg și eu la normalitate. Normalitatea reprezentând banii la zi, adică ceea ce se discută cu președinții sau managerii, patronii. Să-i avem și noi la zi, că de asta suntem plătiți, nu? Să jucăm fotbal și să câștigăm banii la zi ca în orice fabrică.

Am ales Concordia pentru că m-am interesat și am urmărit parcursul echipei, păcat că se chinuie de ceva timp să promoveze și nu au reușit. Aflând de la jucători și de la alți oameni din fotbal că totul este roz pe românește, adică sunt plătiți jucătorii la zi, păcat că nu au rezultate ca să promoveze”, a spus Gabriel Tamaş pentru Liga2.ro.

Nu mă gândesc la retragere”

Ajuns la 39 de la ani, Tamaș spune că nu a luat în calcul varianta de a pune punct cariere de fotbalist: ”Nici nu am luat în calcul varianta retragerii și nici nu am acest gând. Mă simt încă în putere, sunt bine fizic și vreau să continui și din vară. Vom vedea până atunci ce va fi”, a mai spus fotbalistul brașovean.

"BUN VENIT, GABRIEL SEBASTIAN TAMAS!

Conducerea Clubului Sportiv Concordia Chiajna si Gabriel Tamas au semnat un contract valabil pana la data de 15.06.2023. Acesta a venit la clubul nostru de la echipa de liga 1, Petrolul Ploiesti. Internationalul roman in varsta de 39 ani este unul dintre cei mai titrati jucatori romani si in CV a bifat echipe precum GALATASARAY, SPARTAK MOSCOVA, CELTA VIGO, HAPOEL HAIFA, AUXERRE, WEST BROMWICH, WATFORD, CFR CLUJ, STEAUA BUCURESTI, ASTRA GIURGIU si FC VOLUNTARI. Gabriel Tamas a imbracat tricoul echipei nationale a Romaniei de 67 de ori reusind sa marcheze de 3 ori.

La capitolul trofee castigate acesta are o colectie impresionanta de titluri: Campion al Romaniei cu Steaua Bucuresti, Cupa Romaniei cu Dinamo Bucuresti in doua randuri si o data cu Steaua Bucuresti, o Supercupa a Romaniei tot cu Dinamo Bucuresti si Cupa Ligii cu Steaua Bucuresti. La nivel international Gabriel Tamas s-a impus cu echipa Hapoel Haifa castigand Cupa si Supercupa Israelului.

Clubul nostru ii ureaza BUN VENIT si ii doreste sa aiba parte de evolutii excelente in tricoul "vulturilor verzi"!"

Foto Facebook