În ultima perioadă, tot mai multe publicații atât din România, cât și din străinătate au notat că Salma Hayek are un bust care pare că tot crește de la an la an.

Actrița în vârstă de 55 de ani pare că este conștientă de ceea ce scrie presa despre aspectul ei fizic, astfel că pe rețelele de socializare a postat, nu doar o dată, imagini care îi pun în evidență sânii.

Zilele trecute, Salma Hayek și-a surprins din nou urmăritorii de pe Instagram și le-a arătat acestora cum a fost surprinsă în timp ce dansează în costum de baie pe o masă într-un yacht.

Așa cum era de așteptat, imaginea a fost foarte apreciată de internauți și a adunat, în doar 24 de ore, peste 600.000 de like-uri și aproximativ 3.000 de comentarii.