Pe 22 noiembrie 2022, la doar câteva zile după ce Cristiano Ronaldo i-a oferit jurnalistului britanic Piers Morgan un interviu de-a dreptul incredibil, Manchester United a anunțat că a reziliat de comun acord contractul jucătorului portughez.

Printre altele, Cristiano Ronaldo îi ataca în acel videoclip pe antrenorul Erik Ten Hag, cât și pe alți oameni din interiorul clubului din Manchester.

„Cristiano Ronaldo va pleca de la Manchester United, după un acord comun, ce va intra în vigoare imediat”, a anunțat clubul britanic. „După discuțiile cu cei de la Manchester United, am ajuns la un acord pentru rezilierea contractului”, a spus și Cristiano Ronaldo.

Imediat după ce informația s-a viralizat și a ajuns în toate colțurile lumii, jurnaliștii spanioli de la Marca au dezvăluit că ei știu deja următoarea destinație a sportivului: Cristiano Ronaldo nu va părăsi Marea Britanie și va semna cu Newscastle United!

Potrivit sursei citate, Cristiano Ronaldo va semna cu Newcastle United în luna ianuarie, la doar câteva săptămâni după ce se va încheia Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar, la care participă și naționala Portugaliei.