Mutată de cinci luni în Dubai, acolo unde și-a achiziționat o locuință, Brigitte Pastramă s-a întors recent în România, iar pe aeroport a avut parte de o mare surpriză.

Imediat după ce a ajuns în țară, Brigitte a fost preluată de Florin Pastramă, care o aștepta cu un mare buchet de flori. „Acasă după cinci luni”, a scris vedeta pe rețelele de socializare.

Înainte de a se întoarce în România, Brigitte Pastramă anunța că în Dubai se va muta și fiica ei, Sara, care a fost acceptată la două școli. Astfel, Sara își va continua studiile în Dubai.

„Mă simt o mamă binecuvantată, sunt în Dubai pentru a schimba în bine cursul vieții copiilor mei. Sara a trecut prin mai multe examene la două școli de prestigiu de aici, GEMS Metropolitan International School și Regent International School. Cu lacrimi de fericire în ochi, vreau să împărtășesc cu voi bucuria că a fost admisă cu calificativ foarte bun la ambele colegii și sunt fericită că tot efortul meu începe să dea roade”, spunea Brigitte.