O femeie a fost ucisă și înghițită cu totul de un piton! Tragedia s-a întâmplat în Indonezia.

Victima în vârstă de 54 de ani se ocupa cu colectarea latexului din arborii de cauciuc, iar poliția a început să o caute după ce aceasta nu s-a mai întors acasă.

Femeia din provincia indoneziană Jambi a fost găsită după două zile de căutări, moartă, în stomacul unui piton de aproape 7 metri.

Localnicii au găsit în zonele împădurite din apropierea casei victimei un piton ce avea o umflătură mare în zona stomacului. Potrivit polițiștilor, oamenii au ucis șarpele și au găsit înăuntru corpul femeii. Aceștia au adăugat că trupul părea intact când a fost descoperit, relatează BBC.

Pitonii se pot mări cât prada lor

Astfel de incidente sunt rare, însă nu este primul caz de acest gen înregistrat în Indonezia. Două de decese similare s-au produs în această țară în 2017 și 2018.

Pitonii atacă de obicei încolăcindu-se în jurul prăzii, pe care o înghit cu totul. Fălcile lor sunt legate la ligamente foarte flexibile care le permit să înghită o pradă foarte mare. Un expert a declarat pentru BBC că pitonii mănâncă de obicei șobolani și alte animale, dar când ajung la o anumită dimensiune nu mai vânează rozătoare, fiindcă acestea nu le mai furnizează caloriile necesare. Pitonii pot înghiți animale mari, precum porci sau chiar vaci și se pot mări cât prada lor.

Captură Twitter