Pe 30 ianuarie 2023, Victor Pițurcă a fost reținut pentru 24 de ore de către procurorii DNA, însă după doar câteva ore el a fost eliberat și urmează să fie cercetat sub control judiciar.

Fostul selecționer al României este acuzat în dosarul măștilor nenconforme achiziționate de spitalele MApN că ar fi dat șpagă 50.000 de lei pentru a vinde măști în timpul pandemiei de COVID, iar câștigul firmei deținute de familia Pițurcă ar fi fost de 2 milioane de euro.

Pe 31 ianuarie 2023, pe când se afla în fața sediului DNA, Victor Pițurcă a fost provocat de protestatarul Marian Moroșanu, zis „Ceaușescu”, care l-a jignit în repetate rânduri, după cum notează Gazeta Sporturilor.

La un moment dat, fostul selecționer nu a mai rezistat și i-a răspuns acid protestatarului: „Dacă te dai cu ruj, vorbim”!