Până în luna cadourilor mai e puțin, dar poate că până atunci mai ai o zi de naștere pe care trebuie să o onorezi sau o altă ocazie importantă. 

Chiar dacă nu ai o obligație aparte pentru a cumpăra un cadou în luna următoare, îți reamintim că secretul în a avea relații bune cu oamenii constă în oferirea de atenție prin mijloace diverse: fie că este o invitație în oraș sau un cadou, astfel de gesturi îl fac pe celălalt să se simtă important în ochii tăi. În cazul relațiilor apropiate, efectul este cu atât mai benefic pentru ambele părți. 

Indiferent dacă vrei să alegi un cadou pentru ziua de naștere a iubitei sau surorii tale sau vrei doar să faci o femeie din viața ta bucuroasă și recunoscătoare să te aibă alături, în acest articol poți afla sau redescoperi cinci idei de cadouri cu care poți merge la sigur. Le-am grupat în funcție de tipologie, așa că sperăm să îți fie ușor să alegi una dintre variante.

1. Produse pentru păr

Orice femeie se bucură atunci când primește produse cosmetice, indiferent de specificul lor - pentru unghii, piele, păr sau ochi. Bucuria este mare, pentru că femeile adoră să se răsfețe și să aibă grijă de corpul lor. Având în vedere, însă, că părul este unul dintre elementele care poate face ziua unei femei foarte bună sau, din contră, foarte proastă, cu produsele pentru păr poți stârni reacții de bucurie autentică. Dacă nu știi foarte bine ce fel de produs să alegi, sfatul nostru este să îți îndrepți atenția către produsele de stilizare. Dacă iubita ta sau sora sau mama preferă un anumit șampon și are o anumită rutină, este posibil să nu nimerești cea mai bună opțiune. În schimb, o spumă de păr profesională este binevenită în baia oricărei femei.

2. Accesorii pentru sport

Dacă prietena ta are abonament la sală sau aleargă, accesoriile pentru sport o vor bucura foarte tare. Numeroase branduri au început să dezvolte serii special concepute pentru sală, iar produsele arată excepțional. Fie că alegi o geantă de sport, o bluză de trening, un bidon de apă cu o formă interesantă, o saltea de yoga sau pilates sau manșete pentru ștergerea transpirației, oricare dintre variante este potrivită. Sportul este o pasiune care scade nivelul de stres din organism și provoacă plăcere celor care îl practică.

Știm cu toții cât de importante sunt hobby-urile în viața oricărui om, pentru a putea gestiona greutățile întâlnite la serviciu sau în familie. Așadar, alegând un astfel de produs pentru femeia căreia planifici să îi faci o surpriză reușești să fii util și relevant și să devii persoana care o susține în efortul ei de a fi sănătoasă din punct de vedere fizic și emoțional.

Foto: Bruce Mars

3. Parfumuri

Deși necesită un buget mai mare decât produsele cosmetice sau cele pentru sport, parfumurile sunt soluția ideală pentru ocaziile speciale: zi de naștere, celebrarea relației sau căsătoriei sau Crăciunul. Cea mai indicată strategie în alegerea parfumului implică puțină muncă de detectiv: trebuie mai întâi să verifici cu ce  se dă iubita ta, să fii atent când menționează un parfum anume atunci când sunteți împreună într-un centru comercial sau dacă se uită în vitrină la un brand cu mai multă atenție decât la altele. Dacă nu ai aceste indicații, îți va fi greu să alegi un parfum potrivit.

Dacă totuși îți dorești să îi faci acest cadou, ai două opțiuni. Prima este să verifici locul în care își ține parfumul și să te uiți pe etichetă. Vei merge apoi la o parfumerie și vei întreba o asistentă de vânzări ce parfumuri îți recomandă pentru o femeie care folosește brandul pe care iubita ta îl folosește. Vei insista asupra brandului și specificului: condimentat, citric, oriental, puternic și așa mai departe. Ai grijă să ceri atât ceva similar de la același brand folosit de iubita ta, cât și câte o variantă de la minimum alte două branduri. În final, vei avea de ales între trei parfumuri și vei fi sigur, astfel, că ai nimerit (în mod documentat!) cadoul potrivit. 

A doua opțiune este să îi faci iubitei sau soției un compliment precum acesta: 

Iubito, miroși foarte bine! Ai folosit ceva special?” 

 Astfel, vei afla foarte simplu care este parfumul preferat al femeii căreia vrei să îi dăruiești un astfel de cadou. 

4. Produse de interior

Dacă îți știi iubita pasionată de design interior și aranjatul lucrurilor în casă astfel încât să creeze o ambianță plăcută, nu vei da greș cu perne sau păturici. Pernele de orice fel schimbă ambianța unei camere - fie că le pui pe scaunele din sufragerie sau bucătărie, ele aduc un aspect primitor camerei. În același timp, pernele decorative pentru canapea sau pat produc un efect și mai amplificat mai ales dacă pui alături o păturică pentru momentele de uitat la Netflix sau HBO sau pentru zilele liniștite dedicate cititului.  

Dacă îți este greu să alegi ceva, o strategie simplă este să arunci o privire într-un catalog IKEA sau la sugestiile de prezentare de pe site-urile de mobilă. Pinterest este și el o sursă de inspirație pentru alegerea unor accesorii care să se potrivească cu un anumit tip de mobilă. Dacă nici așa nu ești sigur, o prietenă a celei căreia vrei să îi faci cadou te poate acompania la cumpărături sau îți poate indica câteva produse online dintre care vei putea alege ceva potrivit. 

Foto: Designecologist

5. Îmbrăcăminte de casă

O, da! Femeile văd frumosul și plăcutul peste tot și nu scăpa nicio ocazie să se simtă bine. Bine, nici bărbații nu ar trebui să facă o excepție de la această regulă. O pijama mătăsoasă sau un halat pufos în care să se înfofolească pot transforma unele momente ale zilei în ceva foarte plăcut. Secretul în alegerea unor haine drăguțe de casă este materialul: asigură-te că e bumbac 100% sau cel puțin 80% și că sunt elastice și moi. Nu alege materiale rigide sau care au cusături tari și orientează-te către nuanțe de gri deschis și culori pale.

În final, sperăm că am reușit să îți ușurăm muncă în alegerea unui cadou potrivit pentru femeile importante din viața ta. Te invităm să te reîntorci la acest articol ori de câte ori te simți blocat și ai nevoie de inspirație.