Un preot în vârstă de 29 de ani din Hyde Park, New York, şi unul de 28 de ani din Milwaukee, i-au impresionat pe toţi cei prezenţi când au început să danseze step la un eveniment de strângere de fonduri pentru un seminar catolic din Roma, în apropiere de Vatican, scrie The Independent.

Deşi înregistrarea a apărut pe YouTube în aprilie, videoclipul devine viral abia acum, în aceeaşi săptămână în care sora Cristina Scuccia, câştigătoarea competiţiei "Vocea Italiei", a lansat un videoclip pentru propria versiune a melodiei "Like a Virgin".