Cu o grosime de numai 0,8 milimetri, ceasul este mai subţire chiar decât o carte de credit, potrivit portalului CNET.

Potrivit Central Standard Timing, CST-01 este realizat prin laminarea unor componente flexibile şi foarte subţiri într-o singură bandă de oţel inoxidabil.

CST-01

 

Ceasul este alimentat de baterie Thinergy Micro-Energy Cell, care poate fi încărcată în doar 10 minute de la o sursă externă, operaţiune ce poate fi repetată de 100.000 de ori, şi are o durată de viaţă de 15 ani.

Central Standard Timing vrea să strângă pe platforma online Kickstarter finanţare de circa 200.000 de dolari pentru a lansa producţia ceasului.

CST-01

 

Precomenzile încep de la 129 de dolari, iar livrările sunt estimate pentru trimestrul al doilea al acestui an.