Reţeaua metroului va consta în şase magistrale diferite, dintre care cea mai impresionantă a fost concepută de arhitecta londoneză Zaha Hadid, staţie care va purta numele King Abdullah Financial District (districtul financiar Regele Abdullah), potrivit The Telegraph.

Cunoscută în Marea Britanie pentru conceperea designului Centrului acvatic olimpic, Zaha a pus la punct pentru staţia de metrou o structură curbată, făcând cel mai probabil referinţă la dunele de nisip din deşertul Arabiei Saudite.

Riyadh

 

Cu o suprafaţă de 20.434 metri pătraţi, construcţia va găzdui patru niveluri de interes public, precum şi o parcare subterană întinsă pe două niveluri, fiind menită să servească simultan drept loc de adunare şi staţie de schimb a metroului.

Riyadh

 

În cadrul structurii vor fi incorporate coridoare şi pasarele care să evite aglomeraţia, iar staţia va fi conectată şi la calea ferată din Riyadh printr-un pod.

Riyadh

 

Arhitecta Zaha Hadid, implicată în prezent în numeroase proiecte de construcţie cu bugete considerabile din toată lumea, a atras multă atenţie în ultimul timp prin munca ei.

Riyadh

 

O firmă din oraşul chinez Chongqing a fost recent acuzată de construirea unei clădiri piratate după cea a Zahei, înainte de descoperirea planurilor care au arătat similarităţile dintre cele două.