Expresia "satele cancerului" nu fusese folosită până atunci de autorităţi , însă acestea au cedat în final în urma valului de nemulţumiri din partea locuitorilor faţă de degradarea mediului în care trăiesc de către deşeuri industriale, prezenţa unor substanţe toxice în apă sau un aer foarte încărcat cu particule fine.

Într-un reportaj realizat de CNN în satul Wuli, din provincia Zhejiang, Wei Donying, care militează pentru reducerea poluării în zonă, povesteşte ce înseamnă viaţa într-un astfel de sat din China.

Wei Donying îi arată reporterului o serie de fotografii aşezate pe o hartă a regiunii: "Uitaţi-vă la toţi aceşti peşti morţi de la malul apei. Iar aici, apa a devenit roşie".

Femeia a realizat o hartă a poluării timp de zeci de ani. În 2002, a suferit o intervenţie chirurgicală prin care i s-a îndepărtat o tumoare, care era benignă. Ea s-a plâns constant autorităţilor, a făcut petiţii şi a fost o "povară" pentru oficialităţile locale. În consecinţă, Wei Donying a fost hărţuită şi ameninţată.

"După numeroase plângeri pe care le-am făcut, una dintre fabrici doar a îndepărtat cuvântul "chimică" din denumirea ei. În faţa acestei fabrici am realizat un protest recent. Tot ceea ce îmi doresc este ca noi să respirăm un aer curat, să avem apă curată şi pământ necontaminat. Asta este tot ceea ce cer, însă se pare că este prea mult", povesteşte femeia în timp ce îi arată reporterului fabricile din zonă.

Toţi locuitorii din satul Wuli au pierdut o rudă sau o cunoştinţă din cauza cancerului.

Este şi cazul lui Feng Xiaofeng, care şi-a pierdut şi soţul şi fiul din cauza acestei maladii. "Nu mai vreau să stau în casa asta. Nu pot dormi aici. Soţul meu era stâlpul acestei case, iar atunci când a murit parcă totul s-a prăbuşit. Apoi, fiul meu a murit şi el", poveşteste în lacrimi femeia.

Locuitorii povestesc cum satul era renumit pentru dealurile lui împădurite şi pentru pământul fertil. Totul s-a schimbat în anii '90, când Guvernul le-a promis că odată cu industrializarea zonei se vor îmbogăţi.

"Însă, numai oficialităţile au fost cele care au băgat banii în buzunar. Toate aceste fabrici ar trebuie îndepărtate, deoarece ele au provocat cancerul", spun locuitorii care sunt conştienţi de faptul că Wuli a devenit "un sat al cancerului".

Nivelul poluării a crescut puternic în China, odată cu industrializarea rapidă a ţării în ultimele trei decenii.

Expresia "satele cancerului" s-a răspândit în presă, îndeosebi după publicarea de către un jurnalist chinez, în 2009, a unei hărţi care documentează zeci de astfel de sate.

Guvernul a recunoscut că "produse chimice toxice şi nocive", în general interzise în ţările dezvoltate, sunt folosite în China şi "pot pune în pericol sănătatea omului şi a mediului pe termen lung".

Între substanţele periculoase, nonilfenolul, un compus organic sintetic, interzis în industria textilă europeană, este utilizat intens în acest sector în China, unde este folosit şi în producţia de detergenţi.