Probabil că, în izolarea la domiciliu, departe de colegii de la birou și de prieteni, ai avut, ca fiecare, și momente în care te-ai simțit singur și ai început să te gândești serios la perspectiva de a găsi soluții. Înainte de a porni în căutarea unei potențiale partenere, trebuie să fii cât mai bine cu tine și să devii cea mai bună variantă a ta.

Înainte de a stabili câteva obiective de urmat, fii convins că orice transformare vine din interior, așa că nu te focusa doar pe achiziția unor lucruri efemere, ci caută să te dezvolți și pe plan personal și să îți cultivi pasiunile. 

Importanța mișcării

Poate că în ultimele luni ai fost mai sedentar, nu ai avut unde să mergi să faci antrenamente, iar tutorialele de pe YouTube nu au fost eficiente în cazul tău. Nu te culpabiliza, a fost o etapă care nu te caracterizează, acum poți recupera timpul pierdut și îți poți recăpăta condiția fizică. Nu lăsa să treacă nici măcar o zi în care să nu faci plimbări; poți să îți instalezi și o aplicație cu ajutorul căreia să vezi distanța parcursă, caloriile consumate, impactul mișcării asupra metabolismului tău. 

Setează-ți obiectivul să ajungi la o sală de sport sau să faci mișcare cu prietenii, în aer liber, cum ar fi alergările ușoare, măcar de trei ori pe săptămână. Dacă vei fi dispus să investești mai mulți bani și să ajungi la fizicul pe care ți-l dorești, poți să optezi pentru un personal trainer, care te va ghida zi de zi. Dincolo de tonifierea masei musculare, sportul îți va da un tonus de zile mari, iar acesta e un beneficiu major.

Accesorizarea cu gust 

Că accesoriile fac diferența, deja o știi, e de ajuns să te gândești cum percepi tu o femeie la o primă întâlnire; nu degeaba, studiile spun că avem nevoie, în medie, doar de opt secunde pentru a ne îndrăgosti de o persoană nouă. Gândește-te că Evele au și mai mult spirit de observație, că, încă de la prima întâlnire, are loc o scanare a potențialului partener, fie că e ușor sau greu să accepți acest lucru. 

Dacă încă mai porți la mână ceasul fake luat din primul salariu de la un job part-time, e momentul să te desparți de el, chiar dacă, poate, te-ai atașat emoțional. Ai numeroase variante accesibile la dispoziție, este de ajuns să sondezi cu mare atenție oferta de ceasuri barbati și să alegi un model care te caracterizează, în funcție de stilul tău de viață. Astfel, poate te regăsești mai mult într-un design casual și ai nevoie de un smartwatch sau, dimpotrivă, de un model clasic, care poate fi adaptat oricărei ținute și te va face mai încrezător. După aceleași criterii, alege și ochelarii de soare, cutia pentru țigări și bricheta, dacă fumezi, încălțămintea, curelele. 

Dincolo de aceste aspecte care țin de achiziții materiale, investește și în potențialul tău, mergi la cursuri de perfecționare, participă la un curs de public speaking, dacă ai trac, citește și cărți de antreprenoriat și dezvoltare personală, pe lângă cele de beletristică.

Sursă foto: unsplash.com