Cei doi artişti au obţinut venituri cumulate de 95 milioane de dolari în perioada 1 iunie 2012 - 1 iunie 2013 şi ocupă primul loc în acest top pentru al doilea an consecutiv.

jay z beyonce

Potrivit Forbes, turneul "Mrs. Carter" susţinut de Beyonce şi albumul "Watch the Throne" lansat de Jay-Z, care s-a vândut în milioane de copii şi a fost promovat printr-un turneu mondial, în colaborare cu rapperul Kanye West, i-au ajutat pe cei doi artişti să îi depăşească în acest top pe modelul Gisele Bündchen şi soţul ei, jucătorul de fotbal american Tom Brady, care ocupă locul al doilea cu venituri de 80 milioane de dolari.

Angelina Jolie Brad Pitt

Cuplul de actori Angelina Jolie şi Brad Pitt, cu venituri de 50 milioane de dolari, ocupă locul al treilea, urcând o poziţie faţă de topul de anul trecut.

Ashton Kutcher, Mila Kunis

Foştii colegi din distribuţia serialului de comedie "That '70 Show" Ashton Kutcher şi Mila Kunis ocupă locul al patrulea, cu venituri de 35 milioane de dolari.

Kim Kardashian, Kanye West

Starleta americană Kim Kardashian şi rapperul Kanye West încheie Topul 5 al celor mai bine plătite cupluri de vedere după ce au obţinut în perioada menţionată venituri de 30 milioane de dolari.

Editorii de la forbes.com au întocmit acest top pe baza discuţiilor avute cu agenţii, producătorii, managerii şi alte persoane din anturajul artiştilor.