Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a fost ridicat din avionul de Munchen, pe aeroportul Otopeni, și dus la sediul DNA. Edilul a declarat că denunţătorul în noul dosar este fostul primar al Sectorului 5 Daniel Florea.

Îmi aştept sentinţa cu capul sus! 

”Eu nu sunt un fugar, îmi aştept sentinţa cu capul sus. Puteam să fug de o mie de ori din ţară. Probabil, la ţepele pe care le-au luat, credeau că şi Piedone fuge", a spus Piedone.

Piedone, în pulover Louis Vuitton de 1.100 de euro la DNA

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a purtat la întâlnirea cu procurorii DNA un pulover Louis Vuitton în valoare de 5.600 de lei (1.100 euro) în condițiile în care salariul lui de primar este de 2.300 de euro pe lună.

„DNA a oprit, în această dimineață, plecarea din țară a unui pulover de 5600 de lei, care în urma transpirației puternice timp de câteva ore la sediul din Știrbei, va petrece vacanța acasă, la spălat! Purtătorul de cuvânt al puloverului susține că deplasarea avea ca scop reunirea familiei în Italia cu ceilalți membri LV”, a scris pe Facebook Octavian Berceanu.

Conform declarației de avere, Piedone are un salariu de 2.300 de euro pe lună.

Piedone se afla în aeronava pentru care s-a anunțat alerta cu bombă: "Soția mi-a spus: au înconjurat avionul cu mitraliere"

Cristian Popescu Piedone se afla în avionul vizat de o alertă cu bombă, vineri dimineață. El a susținut că nu avea intenția să fugă din țară în contextul anunțatei decizii în dosarul Colectiv, ci că pleca cu soția în Italia.

"S-a anunțat avertizare de bombă când eram urcat deja în avion. Soția mi-a spus: <tată, au început să înconjoare avionul cu mitraliere>. M-am uitat pe geam.... tot serviciul Antitero. Am urcat în avion, avionul a stat 10 – 15 minute, după care au golit tot avionul că e alertă cu bombă, am făcut un control la controlul de rutină și am așteptat să ne urcăm în autobuz.

Înainte de asta, a venit un polițist, mi-a spus să îl urmez. Mi s-a spus că am un mandat de aducere. M-am urcat în mașină și am venit la sediul DNA, aici mi s-a adus la cunoștință calitatea de suspect și cauza dosarului.

Nu am dat azi nicio declarație. Denunțătorul e fostul primar Daniel Florea. Se pare că s-a denunțat singur", a declarat Piedone.

DNA a anunţat că Piedone Popescu este urmărit penal pentru abuz în serviciu întrucât ar fi permis unei firme fără licenţă să încaseze tarife majorate pentru salubritate, deşi societatea Salubrizare Sector 5 SA, deţinută de Sectorul 5 Bucureşti, avea drept exclusiv de prestare a acestui serviciu.

Foto Facebook Octavian Berceanu