Cate fotografii sunt postate pe Facebook: Ce se intampla pe Internet in 60 de secunde! VIDEO
Un videoclip grupează statistici interesante despre cum folosesc oamenii din lumea întreagă Internetul de-a lungul unui minut,
informând, de exemplu, că în 60 de secunde sunt urcate 27.800 de fotografii pe Instagram şi mult mai multe pe Facebook sau că pe Wikipedia sunt publicate şase articole noi.
Viteza de circulaţie pe Internet a informaţiei de orice natură nu mai este, probabil, o surpriză pentru nimeni, dar statisticile sunt, fără îndoială, interesante.
Astfel, din videoclipul de aproximativ 1 minut şi 20 de secunde realizat de echipa site-ului Buzzfeed aflăm că în 60 de secunde au loc două milioane de căutări pe Google în lumea întreagă, că e-mailurile trimise în acest interval se ridică la un număr impresionant de ordinul sutelor de milioane, precum şi câte videoclipuri sunt postate pe YouTube.