Vizionarea de filme cu conţinut pornografic îi poate face pe bărbaţii heterosexuali mai indulgenţi în ceea ce priveşte ideea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex

Potrivit unei analize academice publicate de Washington Examiner, rezultatele studiului vin în sprijinul susţinătorilor căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, care de-a lungul timpului s-au confruntat cu numeroase proteste din partea opozanţilor heterosexuali.

Cercetarea efectuată de un grup de specialişti de la Universitatea din Indiana evidenţiază că schimbarea de atitudine ar putea fi un rezultat al faptului că pornografia "lărgeşte viziunile şi determină acceptarea unor situaţii sexuale mai puţin obişnuite", inclusiv acelea care implică parteneri de acelaşi sex.

"Studiul nostru demonstrează că pe măsură ce bărbaţii heterosexuali, cu precădere cei mai puţin educaţi, vizionează filme care au conţinut pornografic, ei devin mai înţelegători cu privire la căsătoriile între persoane de acelaşi sex", a declarat Paul Wright, profesor asistent la Universitatea din Indiana.

"Dacă oamenii cred că fiecare ar trebui să decidă pentru sine, chiar şi să facă dragoste cu un partener de acelaşi sex, atunci de ce nu ar fi de acord şi cu căsătoriile homosexuale?", adaugă acesta.

Wright consideră că o mare parte din atitudinea sexuală a indivizilor este influenţată de tipul de informaţii consumate de fiecare persoană.

"Atunci este de înţeles de ce aceia care se uită la filme porno au o atitudine mai înţelegătoare faţă căsătoriile homosexuale", mai spune profesorul.

Potrivit studiului, cel mai important site porno din lume înregistrează 4,4 miliarde de vizitatori lunar, dintre care 350 de milioane sunt vizitatori unici. Singurii competitori reali ai acestui site sunt Facebook şi Google.