Asta afirmă autorii unui studiu realizat recent în Germania, potrivit căruia fumatul conduce la o creştere considerabilă a riscului de deces în rândul persoanelor aflate la vârsta a treia.

"Renunţarea la fumat este importantă, întrucât conduce la o îmbunătăţire a calităţii vieţii şi aduce beneficii pentru sănătate, indiferent de vârsta la care se produce - deşi, cu cât mai devreme cu atât mai bine", afirmă medicul Michael Niederman, directorul departamentului de medicină de la Winthrop-University Hospital din Mineola, New York, consultant în cadrul acestui studiu, potrivit ivillage.com.

Noul studiu a fost realizat prin analiza datelor furnizate de 17 studii precedente realizate în şapte ţări (Australia, China, Marea Britanie, Japonia, Franţa, Spania şi Statele Unite), publicate între 1987 şi 2011. Participanţii au fost monitorizaţi pentru perioade cuprinse între trei şi 50 de ani.

În comparaţie cu nefumătorii în vârstă de peste 60 de ani, fumătorii au prezentat un risc de deces cu 83% mai mare în perioada în care au fost monitorizaţi, a declarat Carolin Gellert de la Centrul german pentru cercetări contra cancerului din oraşul german Heidelberg.

Dovedind faptul că renunţarea la fumat este întotdeauna o idee bună, foştii fumători au prezentat un risc de deces mai mare cu 34% în comparaţie cu persoanele în vârstă care nu au fumat niciodată - un risc în continuare destul de ridicat, dar mult mai mic decât cel cu care se confruntă persoanele care încă fumează.

Cercetătorii germani au constatat cu aceeaşi ocazie faptul că speranţa de viaţă pare să crească odată cu perioada de timp care a trecut de când o persoană a renunţat la fumat, chiar dacă a făcut acest lucru la vârsta a treia.

Studiul cercetătorilor germani a fost publicat în numărul din 11 iunie al revistei Archives of Internal Medicine.