Cu cât soţii fac mai multe ore suplimentare, cu atât soţiile lor devin mai sănătoase, iar maximul de beneficii este obţinut atunci când soţii lucrează peste 50 de ore pe săptămână, afirmă autorii studiului, informează dailymail.co.uk.

În schimb, în cazul soţiilor care fac multe ore suplimentare, sănătatea soţilor lor rămaşi acasă are de suferit - sarcinile gospodăreşti devin o povară tot mai mare, iar ei nu mai au suficient timp pentru a face sport.

Studiul a fost realizat pentru a contoriza efectul pe care îl are asupra vieţii de familie egalitatea de pe piaţa muncii între cele două sexe începând din anii '70.

Oamenii de ştiinţă au analizat relaţiile de familie pe care le-au avut aproape 4.000 de femei şi bărbaţi de vârstă mijlocie între 1979 şi 2004. Cei mai sănătoşi participanţi la studiu au fost femeile care aveau soţi ce lucrau peste 50 de ore pe săptămână, iar cele mai mici scoruri le-au obţinut bărbaţii ale căror soţii au lucrat între 41 şi 49 de ore pe săptămână.

"Veniturile mai mare aduse de numărul mai mare de ore lucrate de către bărbaţi ar putea proteja sănătatea femeilor", au spus autorii studiului.

"În schimb, bărbaţii ale căror soţii au avut un program de lucru moderat sunt cel mai puţin dispuşi să efectueze exerciţii sportive viguroase, precum jogging, înot şi ciclism", au adăugat ei.

Autorii studiului, cercetătorii de la universităţile de stat din Texas şi din Indiana, spun că soţiile ai căror soţi muncesc foarte mult primesc suficient de mulţi bani pentru a plăti menajere şi au astfel timp pentru a merge la sala de fitness - însă salariile primite de femeile care lucrează nu sunt suficient de mari pentru ca soţii lor rămaşi acasă să îşi permită acelaşi "lux".

În prezent 10,5% dintre femei lucrează peste 45 de ore pe săptămână, în creştere faţă de procentul de 9,5% din 2009. În cazul bărbaţilor, acest procent a crescut de la 19% la 19,6%.

Bărbatul tipic american lucrează în medie 36,8 ore pe săptămână, în timp femeile americane lucrează în medie 26,8 ore pe săptămână.