În 2013, cele mai dezbătute subiecte de pe Facebook au fost papa Francisc, bebeluşul regal britanic şi cântăreaţa Miley Cyrus.

Facebook a lansat retrospectiva sa de sfârşit de an "Year In Review", marţi, iar aceasta conţine cele mai dezbătute subiecte pe această reţea în 2014 de către cei 1,35 miliarde de utilizatori unici pe lună.

Facebook a publicat câte un Top 10 ale celor mai populare subiecte în mai multe categorii, inclusiv divertisment, cinematografie şi televiziune, informează huffingtonpost.com.

În Statele Unite, principalul subiect de discuţie pe Facebook în 2014 a fost maladia Ebola, iar Cupa Mondială la fotbal a ocupat primul loc pe plan global.

Artistul preferat al americanilor a fost Beyonce, single-ul lor preferat a fost "Happy", interpretat de Pharrell Williams, iar cel mai popular serial de televiziune de pe Facebook-ul american a fost "Urzeala tronurilor". Fostul preşedinte american George W. Bush a ocupat primul loc în preferinţele americanilor la categoria "Ice Bucket Challenge".

Pentru alcătuirea acestor topuri, Facebook a măsurat numărul total de comentarii în care erau menţionate anumite subiecte de discuţie (inclusiv abrevieri şi chiar cuvinte scrise eronat). Clasamentele nu au ţinut cont de angajamentele utilizatorilor, exprimate prin comentarii şi folosirea butoanelor "Like" şi "Share".

Astfel, cele mai dezbătute subiecte din Statele Unite au fost: epidemia de Ebola, Ice Bucket Challenge, Robin Williams, Super Bowl, Michael Brown / Ferguson, Cupa Mondială la fotbal, conflictul din Gaza, alegerile pentru Congresul american, Malaysia Airlines şi grupul terorist Isis.

Pe plan mondial, cele mai dezbătute subiecte au fost următoarele: Cupa Mondială la fotbal, epidemia de Ebola, alegerile prezidenţiale din Brazilia, Robin Williams, Ice Bucket Challenge, conflictul din Gaza, Malaysia Airlines, Super Bowl, Michael Brown / Ferguson şi Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci.