Costumul care nu se șifonează și nu se pătează a fost realizat de o casă de modă din România, folosind tehnologii care sunt o noutate pe piața din România. Costumul, care îmbină tradiția țesăturilor create la standarde britanice și italianești cu nano tehnologia, este o creație a brandului Tudor Tailor.

Acest costum made to measure, care e unicat, va fi licitat în cadrul celei de-a 7-a ediții a galei Din Inimă pentru Viitor, organizată de Fundația Inovații Sociale „Regina Maria”. Evenimentul va avea loc vineri, 18 octombrie 2019, la Hotel Intercontinental București.

În vara anului trecut, aceeași companie a lansat și costumul hidrofob, rezistent la apă, care a fost testat de un iubitor al sporturilor de apă. Vezi mai jos în ce a constat testul!

În acest an, tematica evenimentului este “Coroana nevăzută a bunătății”, iar fondurile adunate din licitația fără strigare vor fi redirecționate spre lupta împotriva discriminării sistematice și a sărăciei. 

Gala reunește și în acest an top managementul unora dintre cele mai importante companii, cât și membrii Casei Regale, ambasadori și diplomați, cu scopul de a susține proiectele umanitare ale fundației.

„Când am primit invitația de a fi alături de fundație în această misiune de educare și însănătoșire a celor lipsiți de aceste posibilități, nu doar că nu am ezitat, dar am considerat potrivit să oferim una dintre piesele de rezistență ale ultimei colecții. Licităm unul dintre cele mai speciale costume ale anului 2019”, mărturisește Alin Copîndeanu, CEO al brandului de lux pentru bărbați.

Ce este un costum made to measure

O ținută made to measure este una realizată la comandă, însă nu în mod tradițional (bespoke sau custom-made). Costumele made to measure sunt lucrate după măsurile corporale ale celui care comandă, însă nu manual, ci automatizat, în fabrică.

Spre deosebire de piesele ready to wear, realizate după șabloane standard de mărimi, costumul made to measure va oferi control deplin asupra tuturor detaliilor celui care va participa la această licitație. 

Câștigătorul licitației va beneficia de un nou outfit creat în jurul personalității sale și adaptat conform propriilor dimensiuni.

„Vorbim despre costumul ideal prin care va fi pusă în valoare efervescența unui caracter desăvârșit. Cu o rezistență extraordinară la șifonare, alături de capacitatea de a respinge lichidele și petele accidentale, costumul propus va interveni nu doar la rafinamentul apariției vestimentare, ci și la proprietățile țesăturii, utile fiecărui om dinamic de business”,  mai spune Alin Copîndeanu.

În anii trecuți, Fundația Inovații Sociale „Regina Maria” a strâns sume de peste 100.000 de euro. Anul trecut, suma strânsă în urma licitării mai multor obiecte a ajuns la 200.000 euro.