Cercetătorii de la spitalul Henry Ford din Detroit, Statele Unite, au prezentat cazul unui bărbat de 40 de ani despre care credeau că avea un atac cerebral. Acesta era în stare să vorbească normal, dar nu putea să vadă că mesajele pe care le trimitea pe telefon erau incoerente, informează Daily Mail.

Pacientul nu prezenta nicio dificultate în a rezolva corect teste elementare ale abilităţilor lingvistice, constând în fluenţa discursului, a lecturii şi a scrisului.Totuşi, când a fost rugat să tasteze un simplu sms, acesta a ieşit fără niciun sens, iar bărbatul nu îşi putea da seama care era problema şi nici nu observa vreo greşeală în cele scrise.

Deşi acesta arăta doar o uşoară asimetrie a feţei (un simptom cheie este atârnarea feţei într-o parte), doctorii au putut pune diagnosticul de atac ischemic cerebral, în timpul căruia un cheag de sânge sau alt blocaj întrerupe circulaţia sângelui spre o parte din creier. Asemenea atacuri rezultă de obicei într-o anumită formă de afecţiune fizică şi pot fi fatale.

Cazul acesta le-a sugerat medicilor că scrierea mesajelor pe telefon poate deveni o parte importantă în procesul de diagnosticare a atacurilor cerebrale.

Potrivit doctorului Omran Kaskar, neurologist şi autorul principal al studiului, rezultatele ilustrează felul în care mesajele incoerente pot fi singurul simptom al afaziei legate de atac cerebral, o inabilitate parţială sau totală de a forma sau de a înţelege limbajul.

"Pentru că fiecare mesaj text conţine data la care este trimis, poate să ajute şi la stabilirea momentului apariţiei simptomelor sau chiar şi al începerii atacului", a adăugat doctorul Kaskar.