Arată-i că în realitate ești chiar mai stilat și mai chipeș decât pe rețelele de socializare, fă o impresie bună și lucrurile vor decurge în continuare de la sine.

Vrei să impresionezi, ca totul să iasă perfect, însă nu pune presiune pe tine. Nu încerca să îți asumi un rol, important e să fii tu însuți. Nu trăi în scenarii, nu-ți imagina că întâlnirea voastră va fi una ca în filmul „Closer”, cu Julia Roberts și Jude Law, ci încearcă să iei totul ca atare, fără așteptări nerealiste. În plus, ia în considerare că ai fost fascinat de un avatar, iar în realitate fata aceea roșcată, pasionată de modă, călătorii și echitație s-ar putea să fie chiar fadă. Important e să îți asumi acest risc și să fii atent la câteva aspecte esențiale: cum te îmbraci, ce vorbeşti, cum te porţi și ce greşeli trebuie să eviţi. Toate acestea fac diferenţa dintre o ieşire de rutină și începutul unei relații.

Ținuta aleasă

Dacă ești genul smart casual în viața de zi cu zi, iar o pereche de blugi și o cămașă fac parte din ținuta ta zilnică, nu încerca să te îmbraci la patru ace, elegant, cu sacou și cravată. Ai putea obține inversul efectului scontat: partenera să se simtă inhibată și să perceapă totul ca pe un fiasco, mai ales dacă ea a venit îmbrăcată lejer. Alege haine nici prea elegante, nici prea extravagante, nici prea mulate şi sexy. E ca în poveștile din copilărie, principii care se aplică și pentru reprezentanta sexului frumos: „nici îmbrăcat, nici dezbrăcat, nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe lângă drum”. 

Trebuie să alegi ceva care să-ţi stea bine, adecvat felului tău de a fi, dar și locului în care mergeți. Dacă nu ai acest accesoriu, alege un model de ceas de mână bărbați care să îți placă foarte mult. Femeile „scanează” bărbații ce trec pe lângă ele și, de multe ori, îi estimează valoarea în funcție de ceasul de la mână. Nu e vina lor că trăim într-o societate superficială, a aparențelor, iar înainte de orice alt aspect de profunzime, oamenii ne judecă în funcție de ceea ce avem, nu de ceea ce suntem.

Subiecte de discuție

Nu încerca să abordezi subiecte grele, de politică externă, chiar dacă este una dintre pasiunile tale. Fii flexibil și receptiv, încearcă să o cunoști mai bine pe cea de lângă tine, pune întrebări, dar vorbeşte şi despre propria persoană. Încearcă să fii amuzant, dar fără a întrece măsura și fără glume de prost gust. Povestește-i întâmplări amuzante care te-au avut ca protagonist, creează o atmosferă destinsă și încurajeaz-o și pe ea să fie deschisă. Nu exagera cu întrebările, în definitiv nu e vorba de un interogatoriu. Dacă ai trecut recent printr-o separare sau amintirea iubitei din facultate încă te bântuie, nu este momentul să aduci aminte în conversație de aceste aspecte personale. 

Greșeli de evitat

Dacă ieșiți într-un bistro sau restaurant în care ospătărițele sunt îmbrăcate provocator, nu te uita insistent la ele sau la alte femei din încăpere și, mai ales, nu fă comentarii deplasate. Dacă ai venit cu un taxi și nu trebuie să conduci la întoarcere, poți bea un pahar de vin sau un cocktail, dar nu exagera pentru a nu lăsa o impresie greșită.  Fii un gentleman și ține cont de codul bunelor maniere: deschide-i uşa, ţine-i scaunul când se aşază sau haina la plecare. Mai poți insera în conversație câte un compliment subtil și elegant, însă nu exagera, s-ar putea simți stânjenită.

Dacă ai invitat-o tu în oraș, normal ar fi să achiți nota de plată la urmă, chiar dacă ea se oferă să-și achite consumația. La final, nu e recomandat să fii reținut, mai ales dacă ți-a plăcut mult, dar limitează-te la o îmbrățișare și un sărut pe obraz. Dacă există o chimie extraordinară între voi, totul va veni de la sine, iar cea de lângă tine îți va transmite semnalele necesare pentru a acționa ca atare, începând cu un sărut. Dacă te respinge, nu îți cere scuze! În schimb, îi poți spune ceva în genul: „Relaxează-te, eram doar curios dacă rujul tău are gust de căpșune sau de cireșe”.

Nu există un ABC al primei întâlniri perfecte și, probabil, veți avea și voi momentele voastre de stângăcie și de liniște. Dincolo de toate aceste detalii, dacă vei mai simți nevoia să o cauți, nu ezita să o faci cât mai curând. Chiar dacă nu e ceea ce cauți, fii un gentleman până la capăt și mai dă-i un semn măcar în zilele următoare.

Sursă foto: unsplash.com