O cină romantică merită să fie pregătită până în cele mai mici detalii, pentru a o impresiona pe persoana iubită, însă nu ai nevoie decât de puțină organizare. Iată mai jos de ce aspecte trebuie să ții cont.

Care sunt elementele indispensabile pentru o cină romantică

Indiferent de stilul care te (vă) caracterizează, există o serie de elemente indispensabile organizării unui astfel de eveniment:

  • Alegerea băuturilor – vinul simplu sau cel spumant ori șampania sunt de obicei asociate cu o astfel de cină. Există numeroase vinuri bune, dar nu ezita să îl alegi pe cel preferat de persoana iubită, pentru o seară memorabilă. Dacă vinul nu se numără printre băuturile voastre preferate, alege să servești orice altceva vă place. Un cocktail potrivit este Marriage of Figaro, care conține whisky și smochine, fructe care sunt cunoscute ca afrodisiace naturale. Sau poți alege Passion Pearl, din rom și votcă cu fructul pasiunii. 
  • Muzica potrivită – o seară plină de pasiune înseamnă și un fundal muzical potrivit. Muzica clasică poate avea un farmec aparte, dar și piesele moderne, alternative, jazz, soul, blues și chiar baladele rock pot fi alegeri interesante. Este de preferat ca muzica să se audă în surdină, pentru a nu vă acoperi vocile, și este recomandat să îți faci un playlist în avans. Totul depinde de propriile voastre plăceri.
  • Sistemul de iluminat – acesta este un factor foarte important pentru o cină în doi. Evită luminile albe, puternice și optează pentru cele slabe, difuze. În funcție de decor, poți să te joci cu sursele de lumină, să adaugi ghirlande, diverse lămpi și clasicele lumânări.
  • Meniul special – elementul central, de vreme ce este o cină, nu ar trebui să includă preparate ca pizza ori burgeri. Dacă îți place să gătești, peștele sau carnea sunt alegeri foarte bune, dar și pastele. Și, pentru că este vorba despre o seară romantică, nu strică să cauți câteva rețete cu caracteristici afrodisiace, simplu și rapid de pregătit. Printre ingredientele cu astfel de calități se numără ghimbirul, ciocolata, stridiile, scorțișoara, cuișoarele, sparanghelul. Și nu uita că, deși gustul este important, și aspectul trebuie să fie unul îmbietor. Dacă nu ești foarte priceput în bucătărie, poți comanda mâncarea: sushi, creveți la tigaie, pește cu legume, paste sunt alegeri excelente. Nu uita nici de desert, care poate fi un tiramisu, o prăjitură cu ciocolată, pere în vin cu condimente sau macarons cu zmeură. Evită preparatele cu mirosuri puternice, precum brânzeturile cu mucegai, sau prea greu de digerat. 

Cum decorezi masa

Pentru un astfel de eveniment, mizează pe simplitate: seturi de farfurii și tacâmuri asortate, o față de masă albă sau roșie, șervete de pânză, paharele potrivite pentru băuturile alese. Ghirlande, lumânări și un buchet frumos cu florile preferate vor completa decorul.

Ce ținută îmbraci pentru o cină la lumina lumânărilor

Este de preferat să te îmbraci în cea mai elegantă ținută pe care o ai pentru a-ți întâmpina în mod corespunzător persoana iubită. Așa că scoate-ți cel mai bun costum și o cămașă impecabilă, la fel cum ai face-o dacă ai merge la un restaurant cochet. 

Pregătirea unei cine romantice poate să-ți ia mult timp, dar, atunci când ești organizat, totul merge ca pe roate. Asigură-te că ai creat o atmosferă potrivită și că mâncarea este gata atunci când ajunge persoana iubită și că nu trebuie decât să reîncălzești preparatele, pentru a putea petrece cât mai mult timp cu aceasta.

Sursă foto: Shutterstock