să acorde o mai mare atenţie modului în care păstrează sau prepară alimentele şi locurilor de unde le cumpără.

"În sezonul cald creşte riscul alterării alimentelor şi, implicit, al apariţiei de toxiinfecţii alimentare şi, de aceea, este bine ca cetăţenii să respecte câteva măsuri simple, dar foarte eficiente. În acest sens, oamenii trebuie să acorde o mai mare atenţie modului în care păstrează sau prepară alimentele şi a locurilor de unde acestea sunt cumpărate", arată un comunicat al instituţiei, remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

Astfel, produsele alimentare trebuie cumpărate numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar, pentru a avea garanţia unor produse sigure, care sunt controlate şi depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă.

Odată cumpărate, produsele de origine animală trebuie să fie păstrate în frigider. Alimentele care urmează a fi depozitate în frigider vor fi ambalate separat şi păstrate la temperaturile indicate pe ambalaj. În plus, alimentele gătite trebuie păstrate în recipiente acoperite.

Produsele care au fost decongelate nu se recongelează pentru fi preparate sau consumate ulterior.

Alimentele alterate vor fi aruncate întrucât reprezintă o sursă de contaminare pentru celelalte produse din frigider.

Totodată, fructele şi legumele vor fi bine spălate înainte de a fi puse în frigider şi înainte de a fi consumate.

De asemenea, fiecare direcţie sanitară veterinară şi pentru siguraţa alimentelor se va asigura că, la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, agenţii economici vor respecta: evitarea expunerii la vânzare a produselor de origine animală în locuri şi spaţii care nu asigură temperaturi adecvate şi condiţii de igienă corespunzătoare, verificarea condiţiilor de manipulare, depozitare şi transport ale produselor de origine animală, confiscarea, denaturarea şi distrugerea produselor de origine animală alterate sau depreciate pe timpul transportului, distribuţiei, depozitării sau comercializării, interzicerea transportului produselor alimentare, în cazul neasigurării temperaturilor adecvate pentru menţinerea lanţului frigorific, şi interzicerea comercializării şi punerii în consum a cărnurilor care nu au fost inspectate, ştampilate şi certificate sanitar veterinar.