Cu cat degetul inelar al unui barbat este mai lung in raport cu degetul aratator, cu atat el are mai multe sanse sa placa femeilor, potrivit unui studiu.

Daca pana acum stiam ca diferenta dintre lungimea degetului aratator si cea a degetului inelar la un barbat, mai ales la mana dreapta, reprezinta un indicator fiabil al dozei de testosteron la care embrionul a fost expus in timpul sarcinii, aflam in plus si alte lucruri interesante "demascate" tot de degete.

Astfel, omul de Neanderthal, disparut in urma cu circa 28.000 de ani, ar fi fost un "mare crai", care avea numeroase partenere sexuale.

Savantii au ajuns la aceasta concluzie comparand lungimea degetului aratator la omul modern, omul de Neanderthal si stravechii hominizi.

In noul studiu, publicat in Journal Biological Sciences, editat de British Royal Society, peste 80 de femei cu varstele cuprinse intre 18 si 34 de ani au fost invitate sa evalueze virilitatea si atractivitatea unui esantion de 49 de barbati.

"Scopul era de a intelege ceea ce il face pe un barbat sa fie atractiv" si daca cel putin o parte dintre aceste caracteristici "sunt partial conditionate de mediul in care se dezvolta fetusul", a declarat Camille Ferdenzi, de la Universitatea din Geneva, care a coordonat acest studiu.

In timpul testelor vizuale, pe baza fotografiilor celor 49 de barbati ce aveau varste apropiate, rezultatele au fost concludente:

"Cu cat degetul inelar era mai lung in raport cu aratatorul - semn al unei mai mari expuneri la testosteron -, cu atat chipul acelui barbat era considerat mai atragator", a explicat coodonatoarea studiului.

"Am descoperit, totodata, ca atractivitatea si simetria chipului sunt puternic corelate", a adaugat Camille Ferdenzi.

Astfel de preferinte ar fi putut, de-a lungul procesului de evolutie a speciei umane, sa le determine pe femei sa isi creasca sansele de a se reproduce alegandu-si partenerii cel mai virili.

Totusi, barbatii considerati cei mai atragatori nu au fost neaparat "categorisiti" ca fiind si cei mai "masculini" de catre femeile invitate la acest studiu.