Câștigător al celui de-al optulea sezon al show-ului ”Românii au Talent” și participant în cadrul ultimei ediții din ”Ferma”, Emil nu a încetat să ne uimească prin naturaletețea și sinceritatea pe care le-a afișat. 

Dansurile lui i-au motivat și pe alții să facă un pas în această direcție, iar asumarea lui i-a inspirat și pe cei care-l urmăresc să fie la fel de sinceri și de plini de încredere. 

Ne-am propus să aflăm direct de la Rengle despre cum și-a găsit pasiunea pentru dans, cât timp alocă pentru sport în viața lui și ce planuri de viitor are.

Le-ai oferit multor oameni încredere prin stilul tău liber. Tu unde ți-ai găsit încrederea pentru a fi liber?

Încrederea e un proces care se construiește în fiecare zi, pas cu pas și cărămidă cu cărămidă. De cealaltă parte, de la etapă la etapă, îmi dau seama că e o problemă simplă de alegere: poți să alegi să ai sau să nu ai încredere. Iar pentru mine, încrederea a fost și este tot: încredere în mine însumi, în oameni, în Dumnezeu, în univers, în ceva mai mare decât noi, care ne împinge înainte, ne dă curaj și, hei, ne confirmă că încrederea e totul. Chiar cred că încrederea e înăuntrul nostru, așa cum e, de altfel, și libertatea. Ține numai de noi să le accesăm. Iar eu am ajuns în punctul în care am simțit că e momentul să o fac și să mă las purtat. Și mi s-a certificat că am intrat pe un drum care mă duce acasă, adică aproape de mine cel adevărat, cel care am simțit să fiu dintotdeauna. Însă mai cred și că e o poveste diferită de la om la om. Eu mi-am redobândit libertatea tocmai pentru că nu mai voiam și nu mai puteam să spun altă poveste lumii decât cea autentică, nu mai voiam să mă ascund sau să dansez alt dans decât al meu :) Odată luată această decizie, am avut încredere să merg cu ea până la capăt. Și fac asta în fiecare zi și sunt recunoscător în fiecare zi pentru această decizie.

Dansul l-a găsit pe Rengle sau Rengle a găsit dansul? Care a fost cea mai mare schimbare din acești ani pentru tine?

Cred că a fost o înțelegere reciprocă :)) Ne-am (re)găsit la un moment dat și am decis că facem parte din aceeași poveste și că avem ceva de oferit lumii prin asta, așa că am rămas împreună și iată-ne :). De departe, cea mai mare schimbare a venit odată cu Romanii au talent și cu tot ce a însemnat experiența, momentul, feedback-ul oamenilor, premiul, ce a urmat după. A fost, literalmente, momentul în care viața mea a început, cu adevărat, să se întâmple, așa cum am mai tot zis. Am fost și sunt copleșit și astăzi de iubirea și înțelegerea oamenilor, de cei care îmi scriu zilnic și îmi spun că se regăsesc în mesajul meu, mă bucur că am avut curaj și încredere și că asta le dă și altor oameni curaj și încredere să fie înșiși, la rândul lor, să-și urmeze visul, intuiția, inima, oricum ai vrea să-i spui. E același lucru: e simplu și e în noi și știm cu toții asta :)

Am văzut că acorzi destul de mult timp sportului. Cât de des ajungi la sală și ce alte sporturi practici? 

Sala mea e sala de dans, iar acolo merg zilnic. Pe cât de mult posibil, încerc să merg și la yoga, iar de curând, mi-am luat un antrenor personal cu care vreau să dezvolt un program stabil și să am grijă să ajung de cel puțin trei ori pe săptămână la antrenament.

Este evident că ai o garderobă care te caracterizează prin culori și libertate, cum îți alegi ținutele pentru fiecare zi?

Dupa inspirație și stare de spirit, iar, de regulă, ambele sunt bune :)) Așa că aleg să fiu colorat, dar și confortabil, să mă simt liber și eu însumi, iar hainele să completeze ceea ce sunt eu și nu să creeze un personaj în afara mea. Așa că, vreau eu să cred, fac alegeri naturale în fiecare zi. Mă consult, în egală măsură, și cu stilista mea, Anka Staruiala, care mă înțelege foarte bine și suntem mereu pe aceeași pagină. 

Ai cântat, ai dansat într-un musical, ai dansat pe tocuri. Ce mai urmează pentru tine pe plan artistic, ce-ți dorești să mai încerci?

Foarte multe, despre care veți afla destul de curând. Cel mai apropiat va fi lansarea unui nou sezon a proiectului meu de pe platforma mea de Youtube, Double Challenge. M-am bucurat nespus că primul sezon a fost atât de bine primit de public, așa că vrem să ducem experiența la alt nivel pentru al doilea sezon. Voi continua cu diverse proiecte de online, în care vreau să comunic dansul și muzica deopotrivă, ca parte integrantă a mea și a identității mele de artist. Așa că tot ce vă pot spune acum e să mă urmăriți :)

Și cu siguranță așa vom face - îl vom urmări și vom rămâne aproape de planurile lui viitoare.