De la PSD, dar ştiţi cum se spune, nimeni nu-i perfect. Ana Birchall are un doctorat la Yale, în Statele Unite, şi nu în broaşte de uşi, ci în drept.

Pe lângă această pregătire juridică solidă, care nu cred că e de tipul StanDford, ca să ne aducem aminte de propunerea penibilă a „doctorului” Victor Ponta pentru Ministerul Educaţiei, Ana Birchall are o altă calitate admirabilă: şi-a luat un baston sau ceva de genul acesta în cap în zilele de 13-15 iunie din 1990.

Asta după spusele domniei sale, dar are mai puţină relevanţă şi dacă sunt adevărate, important pentru acest context este faptul că s-a poziţionat printre „golanii” din acele zile...

Ei bine, duduia Birchall s-a nimerit într-un studio de televiziune când s-a amintit de acele evenimente şi de Ion Iliescu şi cu un zel de activistă care n-are nicio legătură cu libertatea de gândire pe care a aprofundat-o în America a sărit în apărarea bătrânului ştab comunist.

Aş fi fost curios să fi văzut o înregistrare cu doamna deputat când şi-o fura în cap în Piaţă de la mineri sau securişti/scutieri şi, printre şiroaiele de sânge care se prelingeau pe faţă (să presupunem, doar s-a întâmplat), adolescenta Ana Birchall (sau cum o chema pe atunci) să le spună totuşi colegilor ei din piaţă că vechiul nomenclaturist Iliescu e băiat de gaşcă...

Lucru pe care avea să-l repete şi când avea să fie întrebată de colegii ei de avocatură din America atunci când aceştia o întrebau ce-i cu cicatricele de pe faţă.

Din fericire, mineru’/securistu’/scutieru’ a lovit-o profesionist în cap pe viitoarea doamnă deputat aşa că dânsa s-a făcut o mândreţe de fată în jurul căreia s-a născut chiar un scandal sexual după care şi-a retras candidatura pentru Parlament.

De-a lungul anilor frumoasa Ana Birchall a luat viaţa în piept şi a devenit o femeie bine înfiptă chiar în partidul celui care ordonase să meargă în Piaţă acel miner/securist/scutier care a trăznit-o-n cap.

Precum unii dintre tinerii de la Woodstock care se revoltau împotriva sistemului şi, ulterior, au ajuns piloni ai aceluiaşi sistem, aşa şi tânăra bătută-n cap (dar nu şi bătută-n cap) acum 20 de ani a ajuns un pilon al partidului păstorit de nomenclaturistul comunist pe care anturajul Anei Birchall şi, poate chiar şi ea, îl vedea(u) atunci ca pe instauratorul neocomunsimului. Şi totuşi, frumuseţea a dăinuit peste ani…