Eugenie Bouchard si-a respectat promisiunea si a iesit la o intalnire cu un utilizator de pe Twitter! Jucatoarea canadiana era foarte increzatoare in timpul SuperBowl ca cei de la Atlanta Falcons vor castiga, astfel ca a acceptat pariul cu barbatul necunoscut. Insa rezultatul nu a fost in favoarea ei: cei de la New England Patriots au reusit sa revina si i-au batut pe Falcons, astfel ca Bouchard a pierdut pariul si a fost nevoita sa iasa la intalnire cu pariorul.

Dupa ce a pozat saptamana aceasta pentru Sports Illustrated, Bouchard a mers alaturi de tanar la meciul de baschet dintre Brooklyn Nets si Milwaukee Bucks.

Desi cei de la Nets au pierdut cu 125 la 129, intalnirea dintre cei doi a fost una reusita: "Cea mai tare intalnire ever", a spus barbatul intr-un clip postat de Bouchard pe Instagram.

Si jucatoarea de tenis a fost multumita si a acceptat si o a doua intalnire. "Am avut noroc pentru ca e un om normal. Internetul e un loc intunecat si inspaimantator, dar am avut noroc cu el. Sunt convinsa ca va exista si a doua intalnire", a spus Bouchard pentru TMZ.

Baiatul i-a facut si un cadou jucatoarei de tenis. Chiar daca bugetul sau a fost mai restrans, iar castigurile nu atat de mari precum cele obtinute de Bouchard, acesta i-a cumparat o pereche de cercei de la faimosul magazin Tiffany. 150 de dolari a cheltuit acesta pe cadou.