Mereu cu zâmbetul pe buze și cu starea de bine la el, Cove își împarte ziua între redacție, platoul de filmare și teatru. Pe lângă muncă, el își găsește mereu timp pentru activități cât mai diverse în care să fie alături de familie. Cum una dintre pasiunile lui sunt călătoriile, am fost curioși să vedem cum își găsește vremea să plece din țară și cum își face planurile pentru aceste momente.

Cât de des îți găsești timpul să fugi din țară și pe ce criterii îți alegi destinațiile?

Din păcate, nu reușesc să plec atât de mult pe cat mi-aș dori. Am un program extrem de încărcat și nu prea pot să aleg destinații foarte îndepărtate. Aleg doar City Break-uri în cursul anului, pentru că pot pleca doar de vineri până duminică. În rest, mă vedeți la emisiune și la teatru. 

Îți plănuiești cu atenție fiecare călătorie sau te bazezi pe spontaneitate?

Având programul așa încărcat, prefer să îmi plănuiesc din vreme vacanțele. În luna august am concediu de la emisiune și, dupa cum bine știți și voi, este luna cea mai aglomerată, dar și cea mai scumpă. Și atunci, cu planificare din timp poți găsi destinații foarte frumoase la niște prețuri cât de cât accesibile.

Care a fost destinația ta preferată și de ce ai numi-o pe primul loc? 

Destinația mea preferată este Roma. Este un oraș încărcat de istorie, un oraș în care mă simt ca acasă și ori de câte ori mă intorc la Roma, tot mai gasesc câte ceva nou.

Pasiunea pentru călătorit s-a transmis și băieților tăi? 

Încerc să îi iau cu mine în cât mai multe vacanțe, este o ocazie să petrecem cât mai mult timp împreună, dar și o bună ocazie să descopere locuri noi, oameni, experiențe și tradiții noi.

Ce te-ar face să regreți că ai ales o anumită destinație pentru vacanța ta?

Nu am trăit acestă experiență până acum, pentru că mă informez destul de bine înainte de a pleca într-o călătorie, dar cred că dacă nu ar corespunde locul cu ceea ce mi-am imaginat, a doua oară nu mă mai intorc. Simplu. 

Ești fan destinații exotice?

Nu prea am avut ocazia să merg în locuri exotice. În mod ideal, ar trebui să alegi aceste destinații în perioada de iarnă, iar atunci nu am cum pentru că.... Vorbește lumea :) Mi-aș dori să ajung în Maldive. În Bali am ajuns în luna de miere, dar știu ce fac. Mai fac încă odată nunta și uite cum ajung și în Maldive :).

Până la următoare excursii, pe Cove îl putem urmări de luni până vineri de la 10:30 când ne spune despre ce mai vorbește lumea, iar mai multe despre planurile lui personale putem afla chiar de pe conturile lui personale.