La fel ca mult mai cunoscutul ei iubit, Cristiano Ronaldo, și Georgina Rodriguez este foarte atentă la modul în care se afișează atunci când apare în public.

Urmărită de aproape 40 de milioane de persoane pe Instagram, partenera lui Cristiano Ronaldo a postat pe celebra rețea de socializare o fotografie care s-a viralizat rapid în mediul online.

Potrivit site-urilor de profil, Georgina Rodriguez a purtat o ținută a cărei valoare se ridică la aproximativ 2 milioane de dolari!

Din câte se pare, rochia albastră Stella McCartney costă 1.900 de euro, iar perechea de sandale LeSilla valorează 800 de euro. Însă sumele imense care au pus în valoare ținuta abia acum vin: geanta Hermes costă 20.000 de euro, cele două inele pe care le poartă valorează fiecare 700.000 de euro, iar ceasul Rolex cu diamante are un preț de 500.000 de euro.