Autoritatile din Brazilia incearca sa opreasca bataile organizate in urma carora multi detinut au avut nevoie de spitalizare. Din Brazilia, una dintre tarile cu cele mai aglomerate inchisori din lume, au aparut mai multe clipuri cu aceste batai.

Imaginile de la inchisoarea Complexo do Curado din Recife arata cum sunt organizate aceste batai - doi detinuti inconjurati de ceilalti sunt incurajati sa se lupte intr-un ring improvizat!

Cei de la Globo au obtinut marturiile mai multor detinuti despre aceste batai: "Cand se termina lupta? Cand unul dintre cei doi barbati lesina!" a spus unul dintre ei. "Bataile au loc in fiecare zi. Exista si antrenamente pentru pregatirea unei lupte si anumite zile sunt marcate in calendar pentru turneu" a spus si un alt detinut.

De ce nu sunt oprite aceste lupte? De ce nu exista gardieni care sa opreasca haosul? "Cu cat a trecut timpul, cu atat detinutii au inceput sa fie din ce in ce mai bine inarmati. Gardienii nu merg in aceste sectoare din cauza acestor arme" a dezvaluit un al 3-lea detinut.

Procurorul Marcelo Ugiette a declarat: "Acesta este un exemplu pentru ce nu ar trebui sa se intample niciodata. Mai mult de 50% dintre detinuti isi asteapta procesul. Acea inchisoare are o capacitate de 2.000 de prizonieri si are in prezent peste 7.000!"