In sezonul estival, cand toate piscinele isi asteapta clientii, multi dintre cei care le frecventeaza se pot trezi cu ochii rosii sau iritatii pe piele dupa o baie lunga in apa, insa cauza este cu totul alta decat s-ar putea crede, scrie ABC News.

Centrul american pentru controlul si prevenirea bolilor (CDC) atrage atentia ca ceea ce este deosebit de iritant pentru cei care merg la piscina este amestecul clorului cu fluidele corporale, inclusiv transpiratia si chiar urina. Ca urmare, in apa si in aerul din jurul piscinei apar produsele secundare, numite cloramine. Inspirarea aerului incarcat cu aceste substante iritante poate cauza o varietate de simptome in functie de concentratia acestora in aer si de perioada de timp in care se respira in acest mediu.

Intr-un sondaj realizat în 2009 de Consiliul pentru sanatate si calitatea apei din Statele Unite, 1 din 5 oameni a recunoscut ca urineaza in piscina.

Pentru evitarea oricaror neplaceri de natura medicala, CDC recomanda sa se faca dus inainte de a intra in piscina, sa se asigure un flux adecvat de aer, mai ales la piscinele interioare, precum si o calitate buna a apei.

Agerpres