La cei 22 de ani pe care îi are, Kristen Stewart este deja celebră în lumea cinematografiei pentru rolul Bellei din saga "Twilight". Actriţa reuşeşte să şocheze printr-o schimbare radicală în ceea ce priveşte tipul rolurilor pe care le interpretează, scrie Daily Mail.

 

 

În ultimul film în care joacă, Stewart o interpretează pe MaryLou şi apare complet dezbrăcată, fără a părea jenată în vreun fel de expunerea părţilor sale intime.

Pe deasupra, aceasta chiar zâmbeşte în mod dezinvolt fără a da impresia că se simte ruşinată de postura în care se află.

Vedeta apare în anumite fragmente din film şi topless într-o maşină alături de actorii Garrett Hedlund şi Sam Riley, de asemenea goi. Chiar în această scenă din "On The Road" Kristen Stewart, în rolul unei mirese de doar 16 ani, mimează un act sexual pentru ambii săi parteneri de scenă.

Actriţa a povestit în septembrie că scenele în care apare goală chiar nu au deranjat-o. Întreaga echipă de actori care a filmat pentru "On The Road" a intrat în pregătiri pentru peliculă şi timp de trei săptămâni a citit literatură din generaţia "Beat".

"Nu poţi să greşeşti cu Walter Salles (n.r regizorul filmului). Se străduieşte foarte tare cu actorii pentru ca totul să iasă perfect. În timpul pregătirilor pentru filmări era foarte ok să întrebi orice despre subiect, despre documentarea acestuia, despre orice. Odată ce mergem să filmăm totul se rezumă doar la a juca aşa cum trebuie.

Walter Salles are foarte multă încredere în actori, aşa că a fost ceva de genul «Deci trebuie să mă dezbrac? Nu-i mare lucru»", a declarat Kristen Stewart.

Kristen Stewart

 

Vedeta din Twilight a acceptat rolul din "On The Road" când avea doar 17 ani, aşa că mulţumită trecerii timpului a putut fi mai dezinvoltă. "Ar fi trebuit să fiu cu siguranţă mai în vârstă de 17 ani pentru acest rol. Sunt sigură că aş fi jucat altfel dacă aş fi fost mai tânără".

Scenele cu Kristen Stewart goală survin în contextul în care relaţia acesteia cu actorul Robert Pattison a trecut printr-o perioadă dificilă.

Actorii Robert Pattinson şi Kristen Stewart, interpreţii personajelor Edward Cullen şi Bella Swan din filmele francizei "Amurg/ Twilight", care aveau o relaţie de lungă durată, după ce s-au cunoscut pe platourile de filmare, au decis să se mute oficial împreună, anul acesta.

Ulterior, relaţia dintre cei doi a fost puternic zguduită de apariţia în presă a unor articole potrivit cărora Kristen Stewart a avut o legătură amoroasă de scurtă durată cu regizorul Rupert Sanders.

Filmul "On The Road" în regia lui Walter Salles este aşteptat să apară pe 22 decembrie şi se bazează pe povestea a doi prieteni, Jack Kerouac, scriitor american, şi Neal Cassady, unul dintre liderii generaţiei "Beat".