Callie Rogers a devenit, la 16 ani, cel mai tânăr câştigător din istoria loteriei din Marea Britanie, biletul norocos aducându-i un premiu de 1,9 milioane de lire sterline (2.188.535 euro), sumă din care a cheltuit cea mai mare parte pe droguri, operaţii estetice, petreceri şi vacanţe, scrie Daily Mail.

Astăzi, în vârstă de 26 de ani, femeia mai are doar aproximativ 2.300 de euro în bancă, dar spune că nu s-a simţit nicicând mai fericită.

Callie locuieşte într-o casă modestă cu trei camere în Workington, Cumbria, alături de partenerul ei, Paul Penny, pompier, în vârstă de 34 de ani, şi fiul lor, Blake, de un an.

Callie Rogers

 

"Nu pot să cred că au trecut zece ani de când am ţinut în mână cecul acela uriaş", îşi aminteşte tânăra. "Parcă a trecut o viaţă de atunci. Eram prea tânără ca să câştig la loterie - cred că tinerii de 16 ani nu ar trebui să fie eligibili."

Callie a recunoscut într-un interviu, citat de Daily Mail, că averea care i-a revenit peste noapte a făcut-o să se simtă atât de singură şi de vulnerabilă încât a încercat chiar să se sinucidă.

"Chiar dacă spui că viaţa ta nu se va schimba, ea se schimbă - şi de cele mai multe ori nu în bine. Pe mine aproape m-a distrus, dar, din fericire, acum sunt mai puternică", povesteşte Rogers, adăugând că încearcă să uite "suişurile şi coborâşurile" prin care a trecut.

loterie

 

În perioada în care a câştigat premiul cel mare, Callie trăia cu părinţii adoptivi, iar în câteva săptămâni l-a cunoscut pe cel ce avea să devină tatăl celor doi copii ai ei mai mari. S-au mutat într-o casă de peste 207.000 de euro şi în timpul acestei relaţii, povesteşte ea, a cheltuit aproximativ 288.000 de euro pe cocaină.

A renunţat la locul de muncă şi a cheltuit mare parte din bani pe haine de designer, cadouri scumpe pentru părinţii ei biologici şi pe vacanţe.

"Mă trezeam târziu şi comandam mereu mâncare acasă. Iar aşa-zişii prieteni obişnuiau să vină la mine pentru petreceri care durau până dimineaţa", a povestit Callie într-un interviu.

"Deodată, eram o vedetă locală şi lumea venea la mine în baruri de parcă eram cei mai buni prieteni şi mă simţeam presată să le cumpăr tuturor băuturi. Nu ştiam în cine să am încredere."

Callie Rogers

 

Callie lucrează acum ca îngrijitor de bătrâni două zile pe săptămână şi se pregăteşte să se înscrie la un curs de asistenţă medicală anul viitor. Pe actualul ei soţ l-a cunoscut în 2010, iar acesta nu ştia de trecutul ei ca milionară.

"Suntem o familie normală", mai spune tânăra. "Facem cumpărături la Tesco, economisim bani pentru vacanţe şi în timpul liber stăm acasă şi comandăm mâncare."