De-a lungul secolelor, această insulă de latinitate a rezistat uluitor între slavi, turci, migratori, primind diverse cadouri de la „vizitatori”, dar păstrând filonul. La capătul lumii, am ascultat povestea unei alte minuni reuşite de limba română.

Am întâlnit în China un profesor, chinez de felul său, care vorbea impecabil româneşte. Cunosc mulţi compatrioţi, unii cu pretenţii, care nu glăsuiesc atât de îngrijit în româneşte.

După ce mi-a povestit de acest fenomen fabulos care este limba chineză, cu Confucius care a ajuns pe la 40.000 de semne, cu alţi mari chinezi care au ajuns să cunoască 20-30.000 de semne, cu faptul că nimeni n-a reuşit vreodată să cunoască toate semnele din limba chineză, omu’ mi-a povestit şi de minunea trăită de el „în româneşte”.

La un moment dat, a reuşit cel mai greu lucru în China de la construirea Marelui Zid şi anume deschiderea unei catedre de limba română la Universitatea din Beijing.

Omul a fost teribil de entuziasmat, a simţit trăirile unui explorator care poate pune în contact culturi complet diferite, a încercat să pregătească lansarea noului proiect cât mai bine.
Şi a venit ziua în care s-a deschis noul curs la Universitate. Emoţionat, aştepta în sala de curs să le predea tinerilor chinezi din tainele limbii pe care el o buchisise undeva, într-un colţ al Europei.

Dar la curs nu s-a înscris decât o tânără chinezoaică. Între el, la catedră, şi studentă, în bancă, era un Mare Zid. Al dezamăgirii profesorului, al derutei studentei...
Încet încet, Marele Zid Românesc a fost escaladat de cei doi chinezi, şi profesorul de limba română de la Universitatea din Beijing s-a căsătorit cu singura lui studentă.

Româna, insula de latinitate din jumătatea slavă a Europei, a mai născut o insulă, o stâncă în mijlocul unui ocean: doi chinezi, uniţi în Beijing de o limbă dintr-o ţară mică şi îndepărtată. Şi cu numai 31 de semne...