se confruntă cu o nouă problemă, pentru că nu pot stinge lumina la aeroport, care stă aprinsă zi şi noapte.

"Are legătură cu faptul că nu am progresat suficient cu sistemul de iluminat astfel încât să-l putem controla", a declarat directorul tehnic al aeroportului, Horst Amann, citat de publicaţia germană Der Spiegel.

Defecţiunea cauzează costuri de 4.000 de lire sterline (circa 4.600 de euro) pe zi, potrivit Daily Mail.

Aceasta nu este singura problemă tehnică a aeroportului. Deşi acesta era programat iniţial să devină operaţional în octombrie 2011, deschidere a fost amânată din cauza problemelor legate de echipamentele de siguranţă, scrie Der Spiegel. În mai anul trecut, inaugurarea a fost amânată din nou.

Ulterior, au fost descoperite numeroase deficienţe de construcţie, erori tehnice şi de design. În plus, clădirea aeroportului ar putea fi prea mică.

Costul final al aeroportului este estimat la aproape 4,3 miliarde de euro.

În prezent nu există o dată oficială pentru deschidere, a declarat Amann, însă un termen urmează să fie stabilit până la sfârşitul anului.

"Voi înainta o dată doar atunci când îmi voi putea asuma responsabilitatea pentru aceasta", a spus el.

Aeroportul nu se confruntă doar cu probleme tehnice.

Consiliul de adiministraţie al aeroportului nu reuşeşte să găsească o persoană calificată pentru postul de director general, după ce precedentul şef, Rainer Schwarz, în mandatul căruia s-au înregistrat amânările repetate, a fost concediat în ianuarie.

La începutul lunii februarie, fostul şef al aeroportului din Frankfurt, Wilhelm Bender, a refuzat postul.

"Încep să-mi fac griji pentru concediul din vară", a spus Amann, adăugând că a fost angajată o firmă de recrutare care să găsească pe cineva dispus să accepte o provocare şi care să găsească întrerupătorul.