Aproximativ 60 de oraşe importante din lume vor participa la evenimentul "No Pants Subway Ride", creat cu scopul de a aduce "puţină nebunie" în viaţa de zi cu zi a locuitorilor din acele metropole.

La Paris, evenimentul va debuta la ora locală 15.00 la staţia de metrou Charles de Gaulle-Etoile, iar participanţii vor călători, fără pantaloni, până la staţia Bastille.

Condiţiile de participare: "Să fiţi dispuşi să circulaţi cu metroul fără pantaloni şi să fiţi capabili să vă păstraţi un aer serios în timp ce faceţi acest lucru", afirmă organizatorii evenimentului parizian pe pagina lor de Facebook.

Peste 1.200 de internauţi, atât femei, cât şi bărbaţi, erau înscrişi duminică, în jurul orei locale 11.00, potrivit aceleiaşi pagini.

Costume şi uniforme, dar şi biciclete, rucsacuri şi serviete vor fi purtate de participanţi, pentru a amplifica decalajul de imagine şi pentru a pune în valoare partea corpului situată sub nivelul taliei.

Participanţii nu trebuie sub niciun pretext să vorbească, ci dimpotrivă, să îşi vadă în continuare de ocupaţiile lor obişnuite în metrou (lectura ziarului, jocuri pe tabletă, tricotat, etc.).

"Imediat ce uşile se vor închide înainte de staţia unde trebuie să coborâţi, daţi-vă jos pantalonii (...). Dacă cineva vă întreabă de ce i-aţi dat jos, spuneţi-i că aceştia vă deranjau sau că vă era prea cald", recomandă organizatorii.

La Sydney, în plină vară australă, un mic grup a renunţat la pantaloni încă înainte de a intra la metrou, în centrul oraşului, sub privirile circumspecte ale turiştilor ieşiţi la plimbare în această zi de duminică.

Alţi adepţi ai evenimentului şi-au expus picioarele goale la Melbourne, Adelaide şi Brisbane.

La Beijing, doar câteva persoane au îndrăznit să se plimbe cu metroul în această ţinută.

"Vreau să arăt că şi chinezii s-au internaţionalizat", spune tânăra Huang Li, în vârstă de 22 de ani, care poartă lenjerie intimă bleu cu picăţele. "Oamenii spun că sunt nebună", a adăugat ea.

Câteva zeci de persoane din Hong Kong, expatriaţi şi tineri în cea mai mare parte, au circulat cu metroul în lenjerie intimă.

Creatorii evenimentului, Improv Everywhere, mizează pe 4.000 de participanţi, în acest an, la New York.

În 2002, No Pants Subway Ride avea şapte participanţi, toţi bărbaţi. Femeile şi-au făcut apariţia la următoarea ediţie. În 2006, opt persoane au fost reţinute de poliţie şi li s-au pus pentru scurt timp cătuşe, însă o lună mai târziu, un judecător a dispus încetarea urmăririi în acest caz.