Sarpourenx, Franţa: Potrivit Huffington Post, în acest sat din sud-vestul Franţei, primarul Gerard Lalanne le-a interzis locuitorilor să moară. În 2008 a eliberat o ordonanţă potrivit căreia "oricui nu are un loc în cimitir şi doreşte să fie îngropat în Sarpourenx îi este interzis să moară în parohie".

Veneţia: Este interzis să hrăneşti păsările. Cei care încalcă regula pot primi o amendă de până la 700 de dolari.

Argentina: Paturile cu saltea din pene sunt interzise. Potrivit Argentina Independent, aceste paturi sunt ilegale pentru că autoriăţile au considerat că "o asemenea indulgenţă" încurajează un comportament de lene.

Grecia: Este interzis să porţi tocuri în zona unui sit antic. Pentru a conserva construcţiile, guvernul a interzis încălţămintea care ar putea dăuna monumentelor.

Dubai: Este interzis să mănânci în timpul sărbătorii Ramadan. Călătorii care aleg să nu respecte tradiţia, mâncând, bând şi fumând în public, vor primi o avertizare, iar dacă abaterea se repetă, ar putea ajunge chiar şi la închisoare.

Milano, Italia: Nu ai voie să te încrunţi în public. Legea spune că trebuie să zâmbeşti tot timpul pe străzile oraşului, situaţiile excepţionale fiind înmormântările şi vizitele la spital.

Alaska, SUA: Nu ai voie să trezeşti un urs din somn pentru a-i face o fotografie, potrivit Hartford College.

Dakota de Nord, SUA: În baruri şi restaurante berea şi covrigeii nu pot fi servite în acelaşi timp.

Kentucky, SUA: Nu ai voie să vopseşti o raţă în albastru şi să o oferi spre vânzare decât dacă vrei să vinzi şase rate albastre în acelaşi timp, potrivit site-ului Dumb Law.

Carolina de Nord, SUA: Jocurile de bingo nu pot dura mai mult de cinci ore.

New York City, SUA: În oraşul care nu doarme niciodată nu ai voie să ţii o îngheţată în buzunar, pentru că este împotriva legii, conform site-ului randomhistory.com.

guma

Singapore: Nu ai voie să mesteci gumă. Acest obicei interzis în Singapore de mai bine de 20 de ani este pedepsit cu o amendă.