şi va aduce, direct de la festivalul de pe Coasta de Azur, câteva dintre cele mai aşteptate filme ale anului. În cazul multora dintre ele, nedistribuite în cinematografele din România, Les Films de Cannes à Bucarest va fi o şansă unică pentru cinefili.

Peste 50 de lung și scurt metraje se vor regăsi anul acesta în program, în jur de 15 fiind premiere naționale ale unor filme din selecția oficială pe 2012 a Festivalului de la Cannes. Multe dintre ele se regăsesc în palmaresul final, inclusiv mai recentă producţie scrisă şi regizată de Cristian Mungiu, După dealuri, premiată pentru scenariu şi interpretare.

Festivalul a fost iniţiat în 2010 de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux, cu concursul Institutului Francez din Bucureşti şi cu sprijinul financiar al Centrului Naţional al Cinematografiei. Evenimentul beneficiază de sprijinul distribuitorului român Independenţa Film.

Killing Them Softly

 

Killing Them Softly

Unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului, „Killing Them Softly”, în regia lui Andrew Dominik, îl are pe Brad Pitt cap de afiş, în rolul unui asasin plătit să răzbune un clan mafiot jefuit în timpul unei partide de poker de doi escroci mărunţi care „nu ştiau în ce se bagă”. În tradiţia lui „Goodfellas” şi cu influenţe din „Pulp Fiction” şi „Fight Club”, filmul lui Andrew Dominik este adaptarea romanului „Cogan’s Trade” al lui George V. Higgins, publicat în 1974. Regizorul transferă însă acţiunea în 2008, pe fundalul crizei economice, care afectează şi lumea subterană a mafiei.

„Excelentul nou film al lui Brad Pitt are rigoarea şi echilibrul marilor filme americane din anii 70”, scrie „The Guardian”, amintind şi de precedentul film – la rândul lui, elogiat de critică – la care Pitt şi Dominik au colaborat, „The Assasination of Jesse James by the Coward Robert Ford” (2007). Actorul a mărturisit, de altfel, că a acceptat rolul în urma unui simplu SMS.

În distribuţie mai figurează Richard Jenkins, James Gandolfini, Ray Liotta, Sam Shepard, Scoot McNairy şi Ben Mendelsohn. Filmul a rulat în competiţia Festivalului de la Cannes şi va fi distribuit în România de MediaPro Distribution. Premiera bucureşteană va avea loc la doar câteva zile de la cea americană.

Marti 23 octormbrie - 20.00 „Killing them Softly”, de Andrew Dominik (2012) Cinema Studio