Şeful statului american a fost de acord să filmeze un clip haios şi autoironic pentru BuzzFeed, pentru a le da de veste americanilor că luni expiră termenul până la care pot subscrie pentru ObamaCare anul acesta, scrie ziarul New York Post în pagina electronică.

Obama atinge noi culmi ale unui comportament care nu caracterizează un preşedinte, comentează ziarul, ca protagonist al unui videoclip de două minute intitulat "Lucruri pe care le fac toţi, dar despre care nimeni nu vorbeşte", lansat pe Internet joi.

În clip, Obama ţine un băţ pentru făcut selfie-uri, pozează la oglindă cu un aer serios, zâmbeşte, face cu ochiul şi multe altele.

La un moment dat îşi pune ochelari de aviator, ca Joe Biden, sau se preface că trage cu pistolul, în faţa unei oglinzi.

În altă postură, la oglindă, Obama scoate limba şi face cu ochiul.

El îşi promovează mesajul tot la oglindă, făcându-se că nu pronunţă corect chiar termenul limită de înscriere în ObamaCare.

Clipul a fost înregistrat la Casa Albă, după un scenariu în care preşedintele aşteaptă un reporter să vină să-l intervieveze. "Pregătirea" sa dinainte de interviu este prezentată în paralel cu pregătirea reporterului, acasă.

Până joi după-amiaza, clipul a fost vizualizat de peste 5,4 milioane de ori, potrivit BuzzFeed.