Numită și calviție sau chelire, aceasta poate fi cauzată de mai mulți factori și evoluează treptat sau brusc. Potrivit statisticilor, aproape 40% dintre bărbați sunt afectați de căderea părului de la vârsta de 35 de ani, iar până la 50 de ani circa 85% dintre ei se confruntă cu o subțiere semnificativă a firului de păr. 

În anumite cazuri, pierderea podoabei capilare este temporară și se poate trata cu diferite remedii, dar sunt și situații când este permanentă, chiar din tinerețe. Frecvent, căderea părului la bărbați se datorează moștenirii genetice, afecțiunea fiind cunoscută sub denumirea de alopecie androgenică ori calviție hipocratică. Dacă te confrunți cu căderea părului, descoperă mai departe câteva sfaturi referitoare la pierderea podoabei capilare.

Adoptă o alimentație echilibrată

Pentru bărbați, căderea părului este o acțiune demoralizantă, ce le poate afecta viața socială și încrederea în sine. Cu toate că poate fi cauzată de numeroși factori, de pierderea părului este responsabilă și alimentația. Deficitul de fier sau de proteine afectează podoaba capilară, de aceea trebuie să fii atent la ceea ce consumi. 

Firul de păr este alcătuit dintr-o proteină numită keratină. În cazul în care adopți o dietă săracă în proteine, organismul tău va fi nevoit să folosească substanțele disponibile pentru alte scopuri, ca de exemplu reconstrucția celulelor, lipsind părul de nutrienții de care are nevoie.

Pe lângă proteine, există și produse alimentare ce au efecte surprinzătoare asupra podoabei capilare. În acest sens, este util să consumi alimente bogate în vitamina A pentru regenerarea și sănătatea părului, cum ar fi spanac, morcov, avocado, zmeură, roșii, ardei sau broccoli. Un rol important în creșterea părului și prevenirea căderii acestuia îl au vitaminele B2, B6, B7 și B8 care se găsesc în migdale, ciuperci, nuci, conopidă ori soia. De asemenea, vitaminele C, D și E, care se găsesc în foarte multe fructe și legume, protejează părul împotriva stresului oxidativ.

Poartă-te blând cu părul tău

Pe lângă o alimentație sănătoasă, este indicat să acorzi o atenție deosebită și îngrijirii zilnice a părului. Astfel, folosește un șampon benefic podoabei capilare, fără sulfați, uleiuri minerale, parabeni, coloranți sintetici ori parafine și nu te spăla pe cap mai mult de 2-3 ori pe săptămână. În situația în care obișnuiești să faci baie frecvent, vei îndepărta uleiurile naturale ce protejează firul de păr. Totodată, tamponează ușor părul cu prosopul pentru a absorbi apa în exces și evită să folosești des uscătorul de păr sau diferite produse de styling.

Renunță la fumat

Căderea părului la bărbați este în principal cauzată de moștenirea genetică pe linie paternă. Totuși, există mai multe motive, care sunt frecvent combinate și accelerează procesul de pierdere a podoabei capilare. Pe lângă înaintarea în vârstă, schimbările hormonale, deficitul de fier sau proteine, infecții fungice netratate ale scalpului, anumite medicamente ori afecțiuni, mai multe studii au evidențiat o asociere între fumat și chelia prematură la bărbați. Acest obicei nesănătos înrăutățește alopecia androgenetică, așa că poți evita să-ți cadă mai repede părul dacă renunți la fumat.

Folosește tratamente pentru zonele unde părul și-a pierdut din densitate

În anumite cazuri, căderea părului la bărbați poate evolua gradual. Alopecia androgenică este determinată de o combinație de factori genetici și hormonali, asociați cu vârsta. 

Practic bărbații care suferă de această afecțiune au moștenit niște foliculi de păr cu o sensibilitate genetică la dihidrotestosteron (DHT), hormonul responsabil de căderea părului. Aceasta are aspectul unei retrageri a liniei părului, nu este periculoasă pentru sănătate și poate fi tratată dacă se identifică din timp. 

Dacă observi că părul tău își pierde din densitate sau se rărește ori pentru a preveni căderea părului, este util să folosești anumite tratamente sau produse care conțin ingrediente a căror eficiență a fost deja demonstrată. Un principiu activ ce stimulează regenerarea părului este redensyl, care se găsește alături de zinc și glicină în fiole anticădere tratament intensiv Gerovital Men ce opresc pierderea podoabei capilare. 

Procapil este un complex inovator care previne efectele hormonului DHT, la fel și biocapigen care se găsește în componența multor tratamente anticăderea părului, fiind un complex de sulfopeptide, aminoacizi, oligoelemente, glucoză și vitamine din grupul B. Extractul de rădăcină de Maca contribuie la reglarea echilibrului hormonal, prevenind apariția alopeciei, iar apigenina care se găsește în alimente ca țelina sau pătrunjelul ori în diferite tratamente, reglează ciclul de creștere a firelor de păr.

Consultă un specialist

Între 35 și 60 de ani, procentul bărbaților afectați de căderea părului este de până la 70%. Dacă te îngrijorează acest fenomen și vrei să beneficiezi de soluții timpurii, cel mai indicat ar fi să consulți un medic de specialitate. Acesta îți poate evalua corect starea de sănătate și poate identifica dacă pierderea părului este cauzată de factori genetici ori alte afecțiuni.

Căderea părului la bărbați începe, de obicei, din creștetul capului și se unește treptat cu chelia din față. Pe măsură ce înaintează în vârstă, mulți bărbați își pierd mare parte din păr, în unele regiuni rămânând doar fire scurte, subțiri și incolore.