Gillette i-a reunit pe acești bărbați celebri în echipa care va schimba percepția despre bărbieritul în răspăr, arătându-ne că acest lucru poate fi la fel de plăcut și confortabil ca și cum ți-ai dedica timpul liber pasiunii tale.

Dar care sunt hobby-urile unora dintre cei mai cunoscuți bărbați din România?

Gillette a aflat pentru voi care sunt pasiunile “în răspăr” ale lui Cabral, Cornel Ilie, Victor Slav și Raul Rusescu.


1. Când ai știut pentru prima oară că vei fi cântăreț de muzică rock?

Pasiunea pentru muzică o am dinainte de a merge la școală. Îmi aduc aminte foarte bine cum luam niște oale din bucătărie, acopeream deschizătura oalei cu mult scotch și așa îmi făceam un set de tobe la care băteam pe piesele celor de la Beatles sau Abba, muzica pe care o ascultau ai mei în casă.

Abia în clasa a treia mi-am rugat părinții să-mi cumpere o chitară și imediat după aceea am început să studiez la Școala Populară de Artă. Niciodată nu mi-am imaginat făcând altceva în viața asta...

2. Ce faci înainte de un concert ca să te asiguri că vei da tot ce e mai bun pe scenă?

Mă uit la colegii mei și la cei din restul echipei, trag cu ochiul la ei și îmi fac loc să trag cu ochiul și la public, să văd cum este. Mă încarc cel mai tare cu bucuria celor de lângă mine și cu poftă de a cânta. Nu contează cine este în fața noastră, noi degajăm aceeași energie, cu aceeași bucurie.

3. Așadar, am aflat că dacă nu ai fi cântăreț, ai fi fotograf. Ne povestești ceva amuzant ce ți s-a întâmplat pe vremea când erai student la Fotografie?

Cea mai bună filmare a mea și cele mai bune și importante poze au fost cele pe care i le-am făcut lui Michael Jackson, când a venit prima dată în România. Am chiulit de la ore două zile ca să îl prind într-una din vizitele pe care le-a făcut prin București. Am ajuns în primul rând de ziariști, la nici trei metri de el, când a fost în clădirea fostului cazino Victoria.

4. Ce îți place să fotografiezi mai mult? Locuri, persoane? Cât de des porți aparatul de fotografiat cu tine?

Am făcut facultatea de imagine de film și tv, dar n-am profesat niciodată. Sunt doar un fotograf amator, iar cel mai mult îmi plac fotografiile de genul reportaj. Nu sunt la zi din punct de vedere al aparatelor performante, însă am acasă un aparat de filmat pe peliculă de 16mm, pe care îl păstrez amintire pentru pasiunea mea secundară.

5. Cum a fost experiența ta cu Gillette Fusion ProGlide?

Cu tehnologia Gillette de acum nu-ți mai trebuie curaj să te bărbierești, ci abia aștepți să o faci. Folosesc de ceva vreme acest aparat și, de fiecare dată, mă surprind zâmbind satisfăcut în oglindă după ce termin bărbieritul.