Pe termen lung, impresia pe care o vei lăsa invitaților fie te ajută, fie îți poate crea probleme la locul de muncă. De aceea, pe lângă atitudinea pe care o adopți și conversațiile pe care le porți, este important să știi cum să te îmbraci pentru acest eveniment. Iată care sunt regulile pe care să le ai în vedere:

Codul vestimentar

La această petrecere nu trebuie să te îmbraci la fel ca la birou - iată prima regulă pe care este bine să o iei în considerare. De cele mai multe ori, organizatorii vor alege un alt cod vestimentar decât cel cu care ești obișnuit. 

Astfel, îi poți întreba la ce fel de ținută se așteaptă de la invitați. În afară de asta, este important să ții cont de locație. Petrecerea are loc chiar la sediul firmei? Ținuta ta poate fi, în acest caz, mai relaxată. În schimb, dacă evenimentul se desfășoară într-un restaurant sau într-un alt mediu formal, va fi nevoie să te îmbraci pe măsura pretențiilor vestimentare specifice locului.

Ținuta formală

Dacă dress code-ul va fi unul elegant, vei avea nevoie de un costum, o cămașă și pantofi din piele. Poți purta chiar o ținută de ceremonie. Aceasta este alcătuită din următoarele elemente:

  • Smoching: acest tip de sacou este ușor de recunoscut prin reverele și nasturii îmbrăcați în mătase. Optează cu încredere pentru un model negru sau pentru unul bleumarin.
  • Pantaloni de ceremonie: indiferent de sacou, pantalonii trebuie să fie negri. De obicei, sunt fără pense și nu au manșete, însă unele modele pot avea vipușcă.
  • Papionul negru: acesta va lua locul cravatei și va fi de tip self-tie.
  • Cămașa de ceremonie: aceasta trebuie să fie albă, să aibă nasturii negri sau ascunși, iar manșetele - duble.
  • Pantofii de ceremonie: sunt negri, de tip Oxford și au designul simplu și lucios. 

La această ținută poți adăuga o batistă de buzunar albă și butoni argintii, pentru a adăuga un plus de eleganță outfitului tău. În cazul în care nu vrei să duci lucrurile așa departe, orientează-te către o ținută mai simplă. Poartă un costum închis la culoare, alături de o cămașă uni, cravată și pantofi bărbătești eleganți.

Ținuta business casual

Acest cod vestimentar nu presupune să porți ținute casual mai rigide, ci ținute business lejere. În general, poți face asta dacă te îmbraci tot la costum și renunți la cravată. Poți, de asemenea, să porți o cămașă uni, împreună cu un sacou, pantaloni office și pantofi. Spre exemplu, asortează o cămașă albastră la o pereche de pantaloni gri în carouri și pantofi Brogue maro sau poartă o cămașă albă, pantaloni bleumarin și pantofi grena. Indiferent de preferințe, ține cont de faptul că jeanșii, tricourile și tenișii nu sunt niciodată o alegere inspirată pentru astfel de contexte sociale. Cheia unei ținute reușite este menținerea echilibrului între aspectul elegant și confortul oferit de piesele vestimentare alese.

Ținuta smart casual

Probabil crezi că acest stil presupune amestecarea elementelor formale cu cele casual. În realitate, însă, lucrurile nu stau așa! Ținuta smart casual conține piese vestimentare care au nivelul de formalitate mediu. În principiu, dacă la petrecere este cerut acest dress code, misiunea ta va fi să combini toate elementele într-un mod inteligent, astfel încât să fii îmbrăcat undeva la granița dintre casual și formal. Spre exemplu, poți purta o pereche de pantofi Wingtips, blugi bleumarin, cămașă albastră și un pulover în V gri. De asemenea, poți alege și o cămașă în carouri, pe care să o porți cu un sacou albastru, o pereche de pantaloni chino bleumarin și pantofi derby maro. 

Ținuta casual

Această ținută este, fără doar și poate, cea mai lejeră! Totuși, este esențial să ai în vedere faptul că te afli la o petrecere și, prin urmare, ar fi bine să renunți la tricourile simple. Poartă, în schimb, o cămașă Oxford sau o helancă. Alege o pereche de pantaloni chino, de tip slim fit, închiși la culoare. Completează outfitul cu pantofi sau ghete din piele întoarsă.

Pentru a fi sigur că te îmbraci bine la petrecerea de Crăciun organizată de firma unde lucrezi, e important să ții cont de locație și de codul vestimentar. Indiferent care sunt acestea, urmând sfaturile de mai sus, vei ști ce să porți, astfel încât să lași o impresie plăcută oamenilor cu care vei interacționa.