surprinde întreaga dimensiune umană a dramei produse în această ţară, relatează The Time, în ediţia online.

"Această imagine, deşi este profund tulburătoare, este obsedant de frumoasă. O îmbrăţişare în moarte, tandreţea sa se ridică deasupra ruinelor pentru a ne atinge acolo unde suntem cel mai vulnerabili", afirmă Shahidul Alam, un fotograf şi scriitor din Bangladesh.

"Am fost întrebat de multe ori despre fotografia cuplului care se îmbrăţişează după dezastru. Am căutat cu disperare, dar nu am găsit niciun indiciu despre ei. Nu ştiu cine sunt sau care era relaţia lor", a declarat pentru The Times Taslima Akhter, cel care a realizat fotografia.

Bangladesh

 

"Am petrecut întreaga zi la locul în care s-a prăbuşit clădirea, urmărind cum muncitorii în confecţii răniţi erau salvaţi dintre ruine. Îmi amintesc ochii înspăimântaţi ai rudelor - eram epuizat atât mental, cât şi fizic. În jurul orei 02.00, am găsit un cuplu care se îmbrăţişa în ruine. Părţile inferioare ale trupurilor lor erau îngropate în ciment. Sângele din ochii bărbatului curgea ca o lacrimă. Când am văzut cuplul, nu îmi venea să cred. M-am simţit de parcă i-aş fi cunoscut - îi simţeam foarte aproape de mine", povesteşte fotograful.

"De fiecare dată când privesc această fotografie mă simt stânjenit - mă obsedează. Este ca şi cum mi-ar spune, nu suntem un număr - nu doar mână de lucru ieftină şi vieţi ieftine. Suntem fiinţe umane ca voi. Viaţa noastră este preţioasă ca a voastră, iar visurile noastre sunt şi ele preţioase", adaugă Akhter.

Clădirea Rana Plaza, situată în Savar, la periferia capitalei Dhaka, s-a prăbuşit la 24 aprilie, în momentul în care în interior se aflau aproximativ 3.000 de muncitori în confecţii. Echipele de salvare au recuperat 2.437 de supravieţuitori, în timp ce alte peste 800 de persoane au murit, potrivit ultimului bilanţ.

Acesta este cel mai mare accident din istoria industrială a acestei ţări defavorizate din Asia de Sud, care a scos la iveală condiţiile deplorabile din atelierele folosite de companiile occidentale de îmbrăcăminte. Imobilul Rana Plaza, aflat la periferia Dhaka avea cinci ateliere de confecţii, asociate în special brandului spaniol Mango şi celui britanic Primark.

Mai multe detalii aici