Cea de-a doua cea mai populară persoană pe Facebook este Rihanna, cu care Eminem a colaborat la piesa "Love The Way You Lie".

Cântăreaţa se bucură până în prezent de 59.387.643 de like-uri, informează contactmusic.com.

Eminem rămâne totuşi pe locul al patrulea în topul vedetelor cu cele mai multe vizualizări pe YouTube, ajungând la două miliarde de vizualizări anul acesta, după Justin Bieber, Rihanna şi Lady Gaga.

Eminem a lansat, de-a lungul carierei sale, şapte albume, care s-au vândut în 86,5 milioane de exemplare în toată lumea. După ce şi-a făcut debutul în actorie, în 2002, cu rolul din "8 Mile", pentru care a fost lăudat de criticii de specialitate, Eminem a preferat să se concentreze asupra carierei sale de muzician.

Cel mai recent album al său, intitulat "Recovery", a fost discul cu cele mai mari vânzări din Statele Unite în anul 2010.