Păstrată în mister timp de 100 de ani, colecţia de imagini oferă unele dintre primele priviri în Japonia rurală înainte ca aceasta să îşi deschidă canalele de comunicare cu restul lumii, scrie Daily Mail.

Fotografiile unice, primele folosite vreodată pentru promovarea turismului în ţară, arată, printre altele, gheişe relaxându-se în grădini în timp ce muncitorii adună frunze de ceai de pe câmpuri.

Japonia

 

Construcţii emblematice precum podul Kintai-kyo, ridicat în 1673, sau Marele Buddha din Kamakura, statuie construită în 1252, apar la începutul secolului 20 în aproximativ aceeaşi stare în care sunt cunoscute şi astăzi.

În timp ce monumentele par neschimbate faţă de prezent, împrejurimile sunt acum invadate de turişti şi în multe cazuri înconjurate de zgârie-nori în care locuiesc cetăţeni ai unei populaţii în continuă creştere, aceasta ajungând de la 49,852,000 de locuitori în 1910 la 128,056,026 în 2010.

Japonia

 

În fotografiile lui Tamamura Kozaburo Japonia este înfăţişată înainte ca pierderile dezastruoase suferite în Al Doilea Război Mondial să o forţeze să se predea. Kozaburo a fost primul fotograf care a realizat capturi turistice pentru Japonia, printr-un album de 51 de printuri alb-negru pe hârtie fotografică, minuţios trase în tuş de către o echipă de 100 de colorişti.

Colecţia, plasată în cutia originală, este aşteptată să strângă 800 de lire (aproximativ 1000 de euro) la licitaţia care va fi organizată de casa Woolley and Wallis din Salisbury, Wiltshire.

Japonia

 

"Japonia fusese izolată până în anii 1860, deci era încă relativ nouă pentru europeni. Fotografiile au fost făcute într-o perioadă în care orice de origine japoneză prezenta un mare interes pentru oamenii din Europa şi când arta fotografiei se afla la început" , a spus Claire Durham, expertul în arta asiatică al casei de licitaţii Woolley and Wallis.

"(Pozele, n.r.) oferă o perspectivă fascinantă asupra culturii gheişelor din acea vreme. Este un instantaneu istoric cu adevărat interesant al Japoniei şi al oraşelor sale din urmă cu 100 de ani", a adăugat Durham.

Japonia

 

Fotografiile inedite au fost făcute de Tamamura Kozaburo în încercarea de a atrage turişti în Japonia după ce ţara s-a deschis oficial spre restul lumii în urma Convenţiei de la Kanagawa din 1854. Convenţia a avut rolul de a introduce porturile japoneze Shimoda şi Hakodate în comerţul cu Statele Unite pentru prima oară în 200 de ani, punând capăt astfel perioadei de izolare a ţării de restul lumii pentru mai mult de două secole.

Această perioadă, caracterizată şi de regres tehnologic, a luat sfârşit când Comodorul Matthew Perry din Marina Statelor Unite a navigat, în 1853, în golful Yokohama cu patru vase de război - Mississippi, Plymouth, Saratoga şi Susquehanna -, când canalele de comunicare au fost deschise forţat, ducând la Convenţia de anul următor.

Japonia

 

În scurt timp, Japonia a trecut prin transformări drastice din punct de vedere politic, economic şi cultural până să renască sub forma unui stat unificat şi centralizat care să încerce să ajungă la acelaşi nivel cu Occidentul.

Revoluţia industrială a început în jurul lui 1870, când liderii naţionali sperau să prindă Vestul din urmă prin construirea de căi ferate şi drumuri mai bune şi prin investirea masivă în industria modernă precum cea textilă, incluzând bumbac şi mătase.

Până în 1910, Japonia câştigase un război cu Rusia şi devenise prima putere imperială modernă din Orient. Aceasta era perioada în care au fost făcute fotografiile, menite să expună frumuseţile ţării în faţa statelor din afară, Japonia fiind până atunci sever introvertită şi împotriva oricărei influenţe din străinătate.

Fotografiile înfăţişează astfel Imperiul Soarelui Răsare într-o perioadă prosperă, când începea să îşi construiască o poziţie de putere mondială domninantă în timpuri de creştere economică rapidă şi de progrese tehnologice senmificative.

Dar în vreme ce Japonia prindea din urmă celelalte puteri ale lumii, a început, pe de altă parte, să îşi exercite capacităţile de luptă declarând război ţărilor vecine precum China.

Ofensiva a atras critică din partea Occidentului şi tensiunile cu America au început să se intensifice cu privire la controlul asupra resurselor de petrol ale Japoniei, conducând în cele din urmă la atacul acesteia din Pearl Harbour şi la intrarea în Al Doilea Război Mondial.

Albumul, care a intrat în posesia casei britanice de licitaţii de la o persoană care îl păstra "de ceva timp", va fi scos la licitaţie în Salisbury pe 15 noiembrie.

MAI MULTE POZE AICI