Instituţia, aflată în provincia de nord a Chinei, Hebei, şi în care s-a investit suma de 67 de milioane de euro, "nu are nicio calificare pentru a fi muzeu, având în vedere că toate colecţiile sale sunt false", a declarat un oficial chinez pentru ziarul Global Times.

Muzeul a fost închis, în timp ce fondatorii săi sunt anchetaţi, după ce locuitorii provinciei i-au acuzat că "le-au risipit banii".

Fotografiile publicate pe site-ul China Radio International (CRI) arată o vază decorată cu desene verzi reprezentând animale, inclusiv o creatură asemănătoare unui calmar, care râde, pe care reprezentanţii muzeului au prezentat-o ca fiind o relicvă a dinastiei Qing.

Mai multe exponate din cele 12 săli ale muzeului ar fi fost semnate de Împăratul Galben (Huang Di), care, potrivit tradiţiei, ar fi domnit în secolul 27 î.e.n, scriu cei de la Shanghai Daily. Cu toate acestea, semnăturile folosite pe exponate reprezentau caractere chinezeşti simplificate, introduse de Partidul Comunist în anul 1949.

Un localnic a declarat pentru Global Times că proprietarul muzeului, un important oficial local şi membru al Partidului Comunist, Wang Zongquan, şi-a format o reputaţie pentru faptul că "el cumpără tot ceea ce i se aduce".

De asemenea, localnicii care stau în apropierea muzeului au precizat pentru Beijing News că Wang Zongquan a cumpărat peste 40.000 de exponate false, preţurile acestora începând de la 100 de yuani (12 euro) până la 2.000 de yuani (250 de euro). Aceştia l-au acuzat pe proprietarul muzeului de deturnarea resurselor financiare ale provinciei pentru a construi un muzeu fals, adăugând că acesta a fost ridicat pe un spaţiu care măsoară patru hectare.

Piaţa de antichităţi a Chinei se presupune a fi plină de falsuri. "Muzee similare cu acesta se pot găsi în multe locuri din China şi urmăresc doar să câştige bani", a declarat Ma Weidu, un expert în antichităţi.